Sanofi anunţă lansarea testelor clinice pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19

G.U.
Miscellanea / 12 martie 2021

Sanofi anunţă lansarea testelor clinice pentru cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19

Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunţat astăzi lansarea primelor teste pe oameni pentru cel de-al doilea proiect de vaccin pe care îl dezvoltă împotriva COVID-19, primul fiind încă în faza de testare, după ce dezvoltarea sa a rămas în urmă, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Sanofi şi Translate Bio", o companie de biotehnologie americană asociată cu cea franceză, "încep un studiu clinic 1/2 consacrat vaccinului lor candidat împotriva COVID-19 pe bază de ARN mesager", a anunţat grupul într-un comunicat.

Testele de fază 1 şi 2 sunt primele efectuate pe oameni în cadrul dezvoltării unui tratament. Scopul lor este de a verifica dacă tratamentul nu este periculos şi de a oferi primele informaţii privind eficacitatea acestuia. Faza a 3-a, efectuată pe mai mulţi pacienţi, este cea care face posibilă determinarea eficacităţii vaccinului, notează sursa citată.

În cazul acestui al doilea vaccin-candidat, Sanofi va realiza aceste prime teste pe 415 persoane şi aşteaptă primele rezultate pentru al treilea trimestru în vederea lansării fazei următoare.

Acest proiect de vaccin funcţionează pe principiul ARN-ului mesager, o tehnologie inovatoare care stă şi la baza vaccinurilor Pfizer/BioNTech şi Moderna, deja autorizate în Uniunea Europeană şi în Statele Unite.

Acesta este cel de-al doilea vaccin dezvoltat de Sanofi împotriva coronavirusului. Primul, creat împreună cu firma britanică GSK, funcţionează diferit, pe baza unei proteine recombinante.

Dezvoltarea sa a întârziat însă câteva luni, iar testarea este doar în faza a 2-a. Grupul speră să-l poată lansa la sfârşitul anului 2021.

Sanofi va ajuta, de asemenea, la îmbutelierea vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de alte grupurile Pfizer şi Johnson & Johnson, al cărui vaccin tocmai a fost autorizat în UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb