Laboratorul francez Sanofi a anunţat luni că lansează un nou test clinic - în "faza 2" - al prncipalului său vaccin candidat împotriva covid-19, dezvoltat împreună cu gruul britanic GSK, în urma eşecului unei prime versiuni, în toamnă, cu speranţa de a-l pune pe paţă în trimestrul patru al acestui an, informează news.ro.
"Acest nou studiu în faza 2 va evalua potenţialul unei formule cu antigeni, în vederea obţinerii unui răspuns imunitar optim, mai ales la adulţii mai în vârstă", anunţă laboratorul într-un comunicat.
Precedentul studiu - faza 3 - al unui vaccin prevăzut în vara lui 2021 a relevat, în decembrie, o eficienţă insuficientă în cazul persoanelor în vârstă de peste 50 de ani.
Acest vaccin are la bază o proteină recombinantă cu adjuvant, o tehnologie mai tradiţională decât a vaccinurilor pe bază de ARN mesager produse de către Pfizer/BioNTech şi Moderna.
De asemenea, grupul farmaceutic francez anunţă că va produce în Franţa vaccinul împotriva covid-19 al concurentlui său american Johnson & Johnson în trimestru doi, dar şi vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.
Sanofi urmează să producă aceste vaccinuri la instalaţia de la Marcy-l'Etoile, lângă Lyon, "începând din trimestrul trei", "într-un ritm de aproximativ 12 milioane de doze pe lună", anunţă laboratorul francez într-un comunicat, precizând că păstrează drept o "prioritate" punerea la punct a celor vaccinuri-candidat ale sale, potrivit news.ro.