SĂPTĂMÂNA VIITOARE O delegaţie a comisiei LIBE din PE va efectua o vizită în Polonia şi ţara noastră pe tema refugiaţilor ucraineni

G.D.
Miscellanea / 16 septembrie 2022

O delegaţie a comisiei LIBE din PE va efectua o vizită în Polonia şi ţara noastră pe tema refugiaţilor ucraineni

O delegaţie a Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) va efectua săptămâna viitoare o vizită în Polonia şi România pentru a evalua modul în care sunt primiţi refugiaţii din Ucraina şi implementarea în general a directivei privind protecţia temporară, informează Agerpres.

Delegaţia este formată din preşedintele comisiei, Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), şeful delegaţiei, Maria Walsh (PPE, Irlanda de Nord, numai în Polonia), Karlo Ressler (PPE, Croaţia, numai în Polonia), Yana Toom (Renew, Estonia), Thijs Reuten (S&D, Ţările de Jos) şi Patryk Jaki (ECR, Polonia). Eurodeputaţii vor vizita Polonia luni şi marţi şi România miercuri şi joi.

Principalul obiectiv al vizitei este de a afla la prima mână cum este implementată directiva privind protecţia temporară şi cum sunt găzduiţi refugiaţii ucraineni în cele două ţări.

Eurodeputaţii urmează să se întâlnească cu reprezentanţi ai guvernului, autorităţilor locale, FRONTEX, Agenţiei UE pentru azil, organizaţiilor internaţionale (UNHCR, UNICEF şi Crucea Roşie), precum şi ai organizaţiilor din societatea civilă care furnizează sprijin pentru refugiaţii ucraineni. De asemenea, eurodeputaţii vor vizita puncte de trecere a frontierei şi centre de primire pentru refugiaţii ucraineni de la Korcowa (Polonia) şi Isaccea (România).

Parlamentul European a organizat mai multe dezbateri în comisii şi în sesiunile plenare privind situaţia refugiaţilor ucraineni şi organizează discuţii regulate cu Comisia referitor la implementarea directivei privind protecţia temporară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb