Şaramet, FNGCIMM: Numărul firmelor care nu pot returna creditele, în scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 mai 2011

Aurel Şaramet: "Anul trecut, doar 19% din credite erau pe termen lung, pentru finanţarea investiţiilor. În acest an aceste credite reprezintă 29% din total".

Aurel Şaramet: "Anul trecut, doar 19% din credite erau pe termen lung, pentru finanţarea investiţiilor. În acest an aceste credite reprezintă 29% din total".

Numărul firmelor mici şi mijlocii care nu pot rambursa creditele a scăzut în acest an şi se remarcă o creştere a împrumuturilor IMM-urilor pentru investiţii în detrimentul celor pentru "subzistenţă", a declarat Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

"În primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut rata de credite neperformante garantate de Fond s-a redus cu 38%, ceea ce este foarte mult. Astfel că estimez că dacă anul trecut rata de default a fost de 7-7,2%, în acest an va fi de 4,6-4,8%. Acest lucru arată o încredere a IMM-urilor şi o conştientizare a faptului că este nevoie să-şi schimbe strategia", a spus Şaramet, citat de Mediafax.

Un alt semn de revenire a sectorului IMM-urilor este, potrivit reprezentantului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), creşterea numărului creditelor pe termen lung, pentru investiţii.

"Anul trecut, doar 19% din credite erau pe termen lung, pentru finanţarea investiţiilor. În acest an aceste credite reprezintă 29% din total. Este un semnal pozitiv că a început accesarea de credite pentru creşterea cifrei de afaceri, şi chiar dacă mai sunt cereri pentru finanţarea capitalului de lucru, pentru subzistenţă, acestea sunt în scădere", a adăugat Şaramet.

De asemenea, a crescut numărul firmelor din industrie care accesează credite, în condiţiile în care cele mai active, anul trecut, erau cele din construcţii şi comerţ. În acest an, 26% din firmele care vor garanţii pentru credite sunt din industrie, faţă de 16-17% în ultimii ani.

"Toate acestea sunt elemente că a crescut încrederea, interesul pentru investiţii din partea IMM", a adăugat Şaramet.

Fondul a acordat anul trecut garanţii de peste 650 milioane de euro, în creştere cu peste 40% faţă de anul anterior, iar numărul contractelor a urcat la 9.000.

Cele mai multe garanţii au fost acordate pentru firmele din comerţ, industrie, servicii, construcţii şi agricultură.

FNGCIMM este o instituţie financiară nebancară ce are ca unic acţionar statul român reprezentat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Fondul garantează până la 80% din creditele acordate IMM-urilor, până la valoarea de 2,5 milioane de euro. Fondul are un capital social de 160 de milioane de euro, în condiţiile în care anul trecut acesta a fost majorat cu cira 90 de milioane de euro.

Din anul 2009, Fondul garantează şi achiziţia de locuinţe prin intermediul programului "Prima Casă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb