Satele Unite şi Grecia fac apel la Iran să elibereze cele două petroliere greceşti confiscate

F.D.
Internaţional / 31 mai 2022

Satele Unite şi Grecia fac apel la Iran să elibereze cele două petroliere greceşti confiscate

Washingtonul şi Atena au cerut, ieri, Iranului să elibereze două petroliere greceşti confiscate în apele Golfului, SUA condamnând această acţiune ca nejustificată şi constituind o "ameninţare la adresa securităţii maritime", transmite AFP, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat luni la telefon cu ministrul grec de externe Nikos Dendias, iar cei doi "au convenit ca Iranul să elibereze imediat navele confiscate, încărcătura şi echipajele acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

"Statele Unite sunt alături de Grecia, aliatul şi partenerul nostru NATO cheie în faţa acestei confiscări nejustificate", a spus el.

'Hărţuirea continuă de către Iran a navelor şi ingerinţa sa în libertăţile şi drepturile de navigaţie internaţionale reprezintă o ameninţare la adresa securităţii maritime şi a economiei globale", a adăugat el.

Vineri, Gărzile Revoluţionare, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, au anunţat că au capturat cele două petroliere greceşti după ce Teheranul a protestat împotriva confiscării la mijlocul lunii aprilie de către Grecia, la cererea SUA, a unei nave care transporta petrol iranian.

În temeiul sancţiunilor europene impuse în contextul războiului din Ucraina, autorităţile elene au confiscat pe 19 aprilie în largul insulei Eubeea nava cargo rusescă Pegas, redenumită câteva zile mai târziu Lana. Potrivit informaţiilor de la acea dată, vaporul transporta 115.000 tone de petrol iranian.

Potrivit autorităţilor iraniene, echipajele a două nave cargo greceşti confiscate vineri au rămas la bord şi sunt în stare bună.

Ministerul de externe de la Atena a denunţat un act care "seamănă cu pirateria". A indicat că din echipajele celor două nave fac parte nouă cetăţeni eleni, dar a refuzat să comunice numărul total al marinarilor aflaţi la bordul celor două petroliere.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Fac un apel personal catre Iran, Teheran, să ajungă la o înțelegere cu puterile lumii pentru a revitaliza acordul nuclear semnat în 2015 și abandonat (gest rau! , belicos!) de administrația Trump în 2018.

    Pe fondul restrictiilor privind exporturile de petrol si gaze ale Rusiei este nevoie de un acord cu Iranul.  

    Un acord cu Iranul ar elimina sancțunile (!) și ar permite Iranului să își vândă petrolul pe piața mondială. 

    Iran, vino alaturi de Europa, te rog!  

    1. Doamne ferește.

      este in interesul Europei si Iranului aceasta propunere!

      cand vine vorba de sporturi ca sah sau de geopolitica NIMIC NU E IMPOSIBIL ! 

      iti place sahul ? mie da. Mult! 

      Europa e moarta. Se simte miros de putregai deja...

      Doamne ferește.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb