Satelitul nord-coreean a cărui lansare a eşuat la 31 mai, prăbuşindu-se în mare, nu avea "nicio utilitate militară", a declarat miercuri Coreea de Sud, după ce a analizat resturile, informează news.ro.
La 31 mai, Coreea de Nord a încercat să lanseze un satelit în spaţiu, dar racheta care îl transporta s-a prăbuşit din cauza unei probleme la motor, potrivit Phenianului. Lansarea a declanşat alerte de securitate în Japonia şi Coreea de Sud, inclusiv o stare de urgenţă critică la Seul, care s-a dovedit în cele din urmă ca fiind emisă din greşeală.
Coreea de Nord explicase că dezvoltarea acestui satelit "spion" era necesară având în vedere creşterea prezenţei militare americane în regiune. Programele spaţiale reprezintĂ una dintre priorităţile liderului nord-coreean Kim Jong Un, iar Phenianul şi-a anunţat intenţia de a lansa în curând un nou satelit.
Experţii sud-coreeni au ajuns însă la concluzia că aparatul nu avea "nicio utilizare militară ca satelit de recunoaştere", a precizat miercuri Ministerul Apărării de la Seul.
Părţi ale satelitului au fost recuperate din Marea Galbenă şi analizate de experţi americani şi sud-coreeni.
Căutarea fragmentelor a durat 36 de zile şi a mobilizat o flotă de nave, dragoare şi scafandri. Armata sud-coreeană a urmărit lansarea vehiculului spaţial şi a identificat o bucată mare şi cilindrică de resturi în apă la doar câteva ore după lansare, însă obiectul s-a scufundat pe fundul mării.
Este pentru prima dată când Coreea de Sud intră în posesia unor fragmente dintr-un satelit lansat de Nord. Evaluarea iniţială a indicat că echipamentul avea o capacitate slabă de recunoaştere în ceea ce priveşte rezoluţia şi urmărirea ţintelor, a declarat Lee Choon-geun, expert la Institutul de politică ştiinţifică şi tehnologică din Coreea de Sud. Yang Uk, cercetător la Institutul Asan pentru Studii Politice din Seul, a declarat, de asemenea, că "rezoluţia dispozitivului optic încărcat în satelit nu era potrivită pentru uz militar".
Luna trecută, Coreea de Nord a recunoscut public, cu o sinceritate rară, lansarea ratată, afirmând că a fost "cel mai grav eşec", dar promiţând că va reuşi în curând să îşi îndeplinească misiunea orbitală. În Coreea de Nord, partidul de guvernământ i-a criticat "amarnic" pe cei responsabili de prăbuşirea satelitului, potrivit presei oficiale. În cadrul unei reuniuni a Partidului Muncitorilor, Coreea de Nord a pus eşecul pe seama pierderii forţei de propulsie a motorului în etapa a doua a lansării şi a criticat pregătirile "iresponsabile" ale oficialilor şi inginerilor implicaţi.
Nordul înarmat nuclear a iniţiat un program de lansare de sateliţi încă din anii 1990 şi a declarat că va lansa primul său satelit de recunoaştere pentru a spori monitorizarea activităţilor militare americane.
În 2012 şi 2016, Coreea de Nord a lansat obiecte care încă se află pe orbită. Phenianul a declarat că sunt sateliţi de observare, dar nu a existat nicio confirmare că aceştia funcţionau sau transmiteau semnale.
Lansarea din 31 mai a fost condamnată pe scară largă de Coreea de Sud, Japonia şi Occident ca fiind o încălcare a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU care interzic Phenianului utilizarea tehnologiei rachetelor balistice.
Phenianul respinge astfel de critici ca fiind o încălcare a dreptului său suveran la autoapărare şi la explorarea spaţiului.
Într-un discurs politic cheie din ianuarie 2021, liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, s-a angajat să dezvolte sateliţi de recunoaştere militară. În ultimele luni, Phenianul pare să-şi fi modernizat rampa de lansare a sateliţilor Sohae, potenţial pentru o nouă încercare.