Saudit transferat din Guantanamo în ţara sa

M.D.
Internaţional / 3 mai 2018

Saudit transferat din Guantanamo în ţara sa

Un deţinut saudit de la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba) a fost transferat în Arabia Saudită, devenind primul care părăseşte acest centru de detenţie de la instalarea la putere a lui Donald Trump, în ianuarie 2017, a anunţat Pentagonul, relatează AFP.

Condamnat la 13 ani de închisoare, în 2017, din cauza participării la atentatul contra petrolierului francez Limburg în 2002, Ahmed Mohammed Ahmed Haza al-Darbi "îşi va ispăşi restul pedepsei în Arabia Saudită", a precizat Departamentul american al Apărării într-un comunicat.

Familia a fost informată cu privire la sosirea sa şi s-au luat măsuri să se întâlnească, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că deţinutul va urma un "program de rabilitare".

Darbi colaborează cu autorităţile amricane după ce a pledat vinovat, în urmă cu patru ani, de faptul că a planificat şi ajutat la executarea ataculuii vizând Limburg, în Golful Aden, în 2002.

Un marinar bulgar a fost ucis, iar alte 12 persoane au fost rănite.

Încarcerat la Guantanamo în 2002, sauditul a fost condamnat la 13 ani de închisoare în octombrie 2017, iar începerea ispăşirii pedepsei a fost stabilită la data la care a pledat vinovat.

Acordul cuprindea o dispoziţie potrivit căreia, după ispăşirea a patru ani la Guantanamo de când a pledat vinovat, el putea să-şi încheie pedeapsa într-o structură de deradicalizare pentru juhadişti din Arabia Saudită, Centrul de consiliere şi orientare Mohammed ben Nayef.

Preşedintele american Donald Trump a acordat, în ianuarie, o a doua sansă acestei închisori, hotărând să o menţină deschisă şi să încarcereze în ea noi deţinuţi.

El a însărcinat atunci Pentagonul să definească ce fel de prizonier de război ar putea să fie trimis din nou la Guatanamo, iar secretarul american al Apărării,Jim Mattis, i-a trimis concluziile sale la Casa Albă, a anunţat miercuri Pentagonul.

Recomandarea lui Mattis le transmite "combatanţilor noştri instrucţiuni despre modul de desemnare a unor deţinuţi drept transferabili la Guantanamo, în cazul în care ei reprezintă o ameninţare persistentă şi semnificativă la adresa securităţii Statelor Unite", a precizat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.

Consiliul de Securitate Naţională al Casei Albe a refuzat să facă vreun comentariu.

Pentagonul nu a oferit detalii suplimentare despre conţinutul recomandărilor lui Mattis, care a anunţat, luni, că Forţele Democratice Siriene (FDS), o coaliţie arabo-kurdă aliată Statelor Unite, deţine în prezent 400 de străini care au luptat alături de gruparea Statul Islamic (SI).

Guantanamo nu a primit niciun nou prizonier din 2008, însă, din campania sa electorală din 2016, Trump nu-şi ascunde intenţia de a trimite în această închisoare militară nişte "răi".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb