SCĂDERE MASIVĂ A VALORII OBLIGAŢIUNILOR GUVERNAMENTALE AFLATE ÎN CUSTODIA FEDERAL RESERVE Avertisment al Rusiei împotriva sancţiunilor economice?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 martie 2014

Avertisment al Rusiei împotriva sancţiunilor economice?
CĂLIN RECHEA

Confruntarea dintre Rusia şi Vest, cu privire la controlul asupra Ucrainei, a dat naştere ameninţărilor cu impunerea unor sancţiuni economice dure împotriva Rusiei.

Deocamdată, nu s-a întâmplat nimic, pe fondul dezacordului exprimat mai ales de Germania şi Marea Britanie, însă Rusia şi-a accelerat pregătirile pentru un astfel de scenariu, existând speculaţii referitoare la executarea unor "lovituri" preemptive.

Săptămâna trecută s-a înregistrat cel mai mare declin al valorii obligaţiunilor guvernamentale americane deţinute în custodie de Federal Reserve pentru investitorii oficiali străini (n.a. majoritatea sunt bănci centrale care au achiziţionat obligaţiuni americane pentru rezervele valutare).

Conform datelor oficiale de la banca centrală a Statelor Unite, scăderea a fost de 104,5 miliarde de dolari în săptămâna încheiată la 12 martie 2014 (vezi grafic).

Valoarea totală a obligaţiunilor americane deţinute de investitorii oficiali străini şi aflate în custodia Federal Reserve a ajuns la 2,85 trilioane de dolari la jumătatea lunii martie 2014, maximul fiind atins în decembrie 2013, la 3,021 trilioane de dolari.

China şi Japonia deţin cele mai mari portofolii de obligaţiuni guvernamentale americane, valoarea acestora fiind de 1,27 trilioane, respectiv 1,18 trilioane de dolari, la sfârşitul anului trecut, în timp ce Rusia a investit 139 de miliarde de dolari în obligaţiunile guvernamentale americane.

Este Rusia responsabilă pentru scăderea din ultima săptămână? Nu se ştie exact. Confuzia pare să fie cuvântul de ordine în rândul analiştilor, deoarece nu există informaţii suplimentare care să indice vânzarea masivă a obligaţiunilor americane de către un singur investitor oficial.

Bloomberg scrie că "declinul record al obligaţiunilor aflate în custodia Fed-ului alimentează speculaţiile cu privire la transferarea portofoliului Rusiei", în condiţiile în care impunerea sancţiunilor poate conduce inclusiv la blocarea acestor fonduri.

Un lucru este sigur. Impunerea unor sancţiuni economice Rusiei reprezintă cu totul altceva decât o blocadă economico-financiară aplicată, de exemplu, Iranului. Nu trebuie să uităm că o mare parte a companiilor europene depinde fundamental de piaţa rusească, iar China s-a pronunţat destul de clar împotriva unei astfel de decizii a Vestului.

Shi Mingde, ambasadorul Chinei în Germania, a avertizat că "sancţiunile impuse Rusiei pot conduce la o reacţie în lanţ deosebit de periculoasă şi greu de controlat", conform unei ştiri Reuters.

Deocamdată, nimeni nu cedează, după cum o arată şi eşecul repetat al negocierilor dintre John Kerry şi Serghei Lavrov, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană au stabilit un termen limită (n.a. astăzi) pentru schimbarea atitudinii Rusiei faţă de Ucraina şi Crimeea.

Martin Armstrong, unul dintre cei mai respectaţi analişti ai tendinţelor economice globale pe termen lung, l-a criticat sever pe preşedintele Obama pentru "trimiterea la colţ, în mod public, a preşedintelui rus", deoarece Putin nu mai are, astfel, decât opţiunea răspunsului agresiv, alternativa fiind răsturnarea sa de către forţele politice interne.

Armstrong consideră "nebunească" ideea impunerii sancţiunilor economice şi declară că are un singur sfat pentru preşedintele Putin: limitarea puterii oligarhilor şi stimularea creşterii prin încurajarea întreprinzătorilor, astfel încât Rusia să beneficieze de un important avantaj competitiv faţă de Vest.

Incertitudinea extremă de pe piaţă nu a determinat doar ieşiri masive ale capitalului străin din Rusia, ci şi un val de repatrieri a surselor financiare din străinătate de către companiile ruseşti, după cum scrie Financial Times.

"Băncile Sberbank şi VTB, deţinute parţial de stat, precum şi companii industriale îşi retrag banii de teama îngheţării activelor", se arată în articolul din FT, iar un bancher din Moscova a declarat că "90% dintre investitori se comportă ca şi cum sancţiunile au fost deja impuse". În opinia lui Alexei Kudrin, fost ministru de finanţe al Rusiei şi consilier al preşedintelui Putin, sancţiunile economice impuse Rusiei pot conduce la ieşiri masive ale capitalului străin, estimate la circa 200 de miliarde de dolari, până la sfârşitul anului curent.

Chiar dacă vom asista la o detensionare a relaţiilor dintre Rusia şi Vest în următoarea perioadă, "jocul" este departe de final, mai ales pe fondul semnalelor tot mai dese privind înrăutăţirea perspectivelor economice în perioada următoare.

În aceste condiţii, va deveni tot mai vizibilă necesitatea măsurilor interne de stimulare a economiilor, în special a celor emergente, deoarece vulnerabilitatea lor în faţa conflictelor economice dintre marile puteri este foarte ridicată.

Vremurile interesante pe care le trăim tocmai au devenit şi mai interesante. Oare autorităţile noastre vor fi în stare să răspundă provocărilor istorice cu care se confruntă România şi să pună interesul naţional, măcar în ceasul al doisprezecelea, pe primul loc?

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Exista o singura certitudine: raspunsul la intrebarea dinfinal este nu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb