Evoluţia negativă a Bursei, care este corelată cu deprecierea leului, este cauzată atât de problemele macroeconomice naţionale şi globale, cât şi de turbulenţele din pieţele financiare, au declarat ieri, analişti de la Intercapital Invest şi Vanguard. "Evoluţia pieţei bursiere de astăzi este previzibilă de foarte multă vreme, iar cauzele nu pot fi decât macroeconomice, atât în ceea ce priveşte economia naţională, cât şi cea regională şi globală", a declarat Dorin Ghidiu, senior broker la Vanguard, citat de NewsIn.
Ghidiu susţine că indicele de corelare între piaţa valutară şi piaţa bursieră de la Bucureşti este aproape de maxim, depăşind valoarea de 0,9.
Brokerul Vanguard consideră că există fluxuri de capitaluri care părăsesc pieţele care prezintă riscuri şi se îndreaptă către deţineri care le conferă siguranţă, menţionând că bursa se mai poate deprecia până la zece procente.
"Deprecieri mai putem vedea pe piaţa noastră, până pe la zece procente am mai putea să coborâm, iar minimele şedinţei de astăzi (n.r. ieri) cred că marchează limita superioară a unui interval în care am putea să vorbim despre acumulare pentru o perioadă ceva mai îndelungată de timp", a mai spus Ghidiu. Brokerul consideră că evoluţia negativă înregistrată ieri de piaţa bursieră românească nu va încheia mişcarea descendentă înregistrată în ultima perioadă.
Directorul general al Intercapital Invest, Răzvan Paşol, consideră că principalul element care influenţează evoluţia negativă a pieţei româneşti de capital este evoluţia pieţelor internaţionale
"Pieţele internaţionale sunt în scădere, există multe incertitudini acolo cu privire la mersul economiilor cele mai puternice din lume şi acest lucru influenţează şi piaţa noastră de capital", a declarat Paşol.
Directorul general Intercapital Invest consideră că piaţa românească este în corelaţie puternică nu doar cu pieţele din jur, ci şi cu "pieţele mari".