SCĂDEREA REZERVELOR BNR NU ÎNGRIJOREAZĂ FINANŢELE Mihai Tănăsescu: În 2004 vor intra foarte mulţi bani în ţară

Anca Doicin
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 ianuarie 2004

Scăderea cu 228 de milioane de euro a rezervelor valutare ale Băncii Centrale, înregistrată la finele anului trecut, nu este îngrijorătoare, întrucît în 2004 sunt prevăzute intrări importante de valută pentru BNR, ne-a declarat ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu. "Această scădere nu afectează credibilitatea României în exterior. Noi nu avem semnale din partea organismelor financiare internaţionale, care să indice aşa ceva, nici una dintre pieţele internaţionale nu a reacţionat", a mai spus Mihai Tănăsescu.

Ministrul Finanţelor precizează că, în cursul acestui an, rezerva va fi refăcută în urma ieşirilor pe pieţele externe de capital, dar şi din alte surse: "Programul PSAL II s-a finalizat şi vor trebui să intre banii. Apoi va fi prima tranşă dintr-un alt program cu Banca Mondială - PAL, proiect care ne va sprijini în realizarea reformei structurale, tranşă care trebuie să vină tot în acest an.

Vor mai fi şi banii Uniunii Europene. Sînt foarte mulţi bani pe care contăm".

Mihai Tănăsescu recunoaşte că economia noastră are foarte mult de suferit, din cauza ritmului lent al reformelor structurale, dar dă asigurări că reformele vor continua şi anul aces-ta, deşi este an electoral. "Este foarte adevărat că sectorul de stat are încă pierderi şi că deficitele cvasi-fiscale sînt mari. Dar, Ministerul Finanţelor s-a angajat să reducă pierderile din sectorul de stat cu 0,5% din PIB". Anul electoral nu va afecta reformele, ne asigură ministrul finanţelor: "E foarte clar că restructurarea trebuie să continuie, indiferent dacă este an electoral. Dacă nu vom face asta, în anii următori vom pierde miliarde. Nu avem voie să ratăm această şansă imensă".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb