SCANDALUL "LUXLEAKS": Luxemburg, un paradis fiscal pentru sute de corporaţii

Luxemburg a devenit un paradis fiscal pentru aproape 350 de corporaţii multinaţionale, printre care Pepsi, IKEA şi FedEx, care au găsit în această ţară un "tărâm magic" pentru creşterea profiturilor şi acoperirea eşecurilor financiare, potrivit relatărilor International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ).

ICIJ cuprinde jurnalişti de investigaţii din toată lumea, care şi-au unit eforturile pentru publicarea unor documente confidenţiale care arată cum firme majore de audit şi consiliere financiară - printre care PriceWaterhouseCoopers (PWC) - au condus procesul de reducere a taxelor şi impozitelor prin intermediari din Ducat, care asigurau modificarea legislaţiei financiare. Astfel, conform documentelor, în unele cazuri s-a ajuns la o taxare de sub 1% a profitului.

Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie a examinat circa 28.000 de pagini de documente despre acorduri fiscale anticipate aplicate în Luxemburg şi au concluzionat că sute de miliarde de dolari au fost trecute prin paradisul fiscal luxemburghez, companiile reuşind să scutească taxe de ordinul miliardelor de dolari.

Potrivit ICIJ, companiile care au căutat să evite contribuţia fiscală în statele unde aveau sediile principale se foloseau de aşa zise subsidiare deschise în Ducat, prin care obţineau reduceri de taxe considerabile. Printre documentele cercetate se numără şi sute de scrisori ale fiscului din Luxemburg, care aprobă din punct de vedere al legalităţii şi conformităţii, tranzacţiile şi schemele de optimizare fiscală operate de companii. Aceste scrisori, numite "comfort letters" reprezintă asigurarea dată în scris că Ministerul Finanţelor luxemburghez priveşte favorabil toate aceste operaţiuni.

Companiile care au evitat taxări importante activează în domeniile de capital privat, afaceri imobiliare, bănci şi servicii bancare, bunuri de larg consum, farmaceutice şi altele. Printre acestea se mai numără Accenture, Abbott Laboratories, American International Group (AIG), Amazon, Blackstone, Deutsche Bank, Coach, H.J. Heinz, JP Morgan Chase, Burberry, Procter&Gamble şi Abu Dhabi Investment Authority.

Specialiştii consultaţi de ICIJ, care au cercetat documentele, au confirmat că atât companiile în cauză, cât şi consultatul PWC s-au angajat într-o serie de strategii agresive de reducere a taxelor, folosind Luxemburgul în combinaţie cu alte jurisdicţii offshore, precum Gibraltar, Delaware şi Irlanda.

Consultanţii PWC au proiectat diverse strategii fiscale care implică împrumuturi între companii-surori şi tranzacţii făcute cu scopul trecerii profitului de pe o companie pe alta, în vederea reducerii venitului impozabil, conform ICIJ. Asociaţia notează că, de multe ori, schemele propuse de PWC au fost foarte complexe, implicând transferul banilor prin intermediul multor societăţi, prin diferite ţări şi paradisuri fiscale. Potrivit ICIJ, corporaţiile care şi-au stabilit un punct de lucru în Luxemburg s-au folosit de instrumente financiare hibride cu ajutorul cărora banii s-au plimbat prin toată lumea, folosind regulile fiscale ale unei ţări împotriva normelor altor state. Spre exemplu, un împrumut între companii poate permite ca profitul să fie tratat ca acţiuni sau părţi sociale, nu ca un venit ce ar trebui supus impozitului. UE a interzis de curând astfel de împrumuturi hibride, care exploatează diferenţele dintre sistemele de impozitare ale diferitor ţări. De asemenea, o companie înfiinţată cu acelaşi nume în Luxemburg taxa folosirea brandului său de către "subsidiarele internaţionale", iar taxele se întorceau în Luxemburg, unde erau scutite de 80% din impozit. Actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a fost premierul Luxemburgului în perioada în care aceste procedee fiscale se derulau şi a semnat pentru scutirea de 80% mai sus menţionată.

Majoritatea modificărilor legislative privind taxarea companiilor au fost aprobate şi semnate de acelaşi oficial contabil, Marius Kohl, în prezent acesta fiind pensionat. Numit uneori în cercurile contabililor drept "Monsieur Ruling" (Domnul Ordonanţă), Kohl a fost descris de către un ziar belgian drept "gardianul singurei porţi prin care companiile pot intra în paradisul fiscal luxemburghez", mai notează consorţiul de jurnalişti.

În timpul petrecut ca şef al agenţiei luxemburgheze numită Sociétés 6, Kohl a supravegheat procesul de aprobare a mii de acorduri de taxare, semnând personal până la 39 de astfel de documente pe zi, relatează ICIJ. Potrivit Wall Street Journal, de la retragerea din activitate a lui Kohl, în 2013, procesul aprobării de modificări legislative privind politicile financiare poate dura acum până la şase luni.

Economia Ducatului beneficiază de un lot considerabil de avocaţi, contabili şi specialişti financiari. PwC a declarat că în 2013 avea mai mult de 2.300 de angajaţi în Luxemburg şi că se aştepta să mai angajeze alţi 600 anul acesta.

În ultimele luni, Uniunea Europeană a avut o serie de dispute cu Luxemburgul, pe fondul derulării unei anchete privind sprijinul pe care l-ar fi obţinut anumite companii precum Amazon şi Fiat Finance, sprijin care ar putea fi considerat ajutor de stat. Oficialii luxemburghezi au devenit refractari în ceea ce priveşte comunicarea de documente fiscale către Comisia Europeană, care în prezent investighează dacă deciziile Ducatului sunt sau nu conforme cu legislaţia europeană. Un alt aspect delicat vizează prezenţa fostului prim-ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker în poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. Pe de o parte, Juncker a promis să lupte împotriva evaziunii fiscale şi pe de alta, a declarat că este de părere că regimul fiscal din ţara sa este în totală concordanţă cu legislaţia europeană.

Potrivit publicaţiei Les Echos, Comisia Europeană a iniţiat de câteva luni investigaţii referitoare la acorduri fiscale anrticipate aplicate în Luxemburg, aranjamentele fiscale favorizând multinaţionale precum AXA, BNP Paribas, BPCE, Crédit Agricole şi grupul Rothschild.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a propus un nou set de reguli care ar interzice companiilor să folosească practicile folosite până acum pentru mutarea profiturilor în paradisuri fiscale, însă aprobarea pentru propunere este nesigură. Ministrul de finanţe al Luxemburgului a declarat, într-un interviu pentru ICIJ, că micul stat a asigurat Comisia Europeană că tot ce a făcut a fost în concordanţă cu principiile generale ale UE şi OCDE.

PWC a oferit consultanţă privind optimizarea fiscală prin intermediul paradisului fiscal din Luxemburg şi unor companii cu sucursale în România. Printre clienţii săi se numără: suedezii de la Ikea, Eurobank Grecia, compania energetică germană E.ON, British American Tobacco, TMF Group Olanda, implicat în afaceri imobilare, energie, consultanţă şi investiţii; Orascom Group - controlat de miliardarul egiptean Naguib Sawiris; dezvoltatorul imobiliar Bluehouse, precum şi compania israeliană Rosebud. Pentru câteva companii, PWC a oferit în paralel şi servicii de audit, verificând raportările subsidiarelor în România.

PWC a consiliat statul român în mai multe tranzacţii importante precum privatizarea Electrica Muntenia Sud, cedată italienilor de la Enel pentru 820 de milioane de euro, şi a conceput procesul de privatizare a Oltchim, care s-a transformat într-un eşec după implicarea directă a politicianului-ziarist Dan Diaconescu. Nu în ultimul rând, PWC a recrutat managerii privaţi ai companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor.

În cazul "LuxLeaks", PWC a catalogat munca jurnaliştilor drept un "furt de informaţie". Într-un răspuns oficial trasmis ICIJ, compania PWC consideră că sfaturile sale fiscale au fost date în conformitate cu legislaţia europeană şi internaţională.

Reputaţia marilor companii de consultanţă a fost afectată, de-a lungul timpului, de diverse scandaluri. Amintim scandalul "Enron", care a dus la dizolvarea Arthur Andersen, pe atunci una dintre cele cinci firme majore de audit din lume, alături de PWC, Ernst&Young, KPMG şi Deloitte. "Enron" a cerut protecţia legii falimentului în decembrie 2001, după ce s-a descoperit că o mare parte a profiturilor sale proveneau din tranzacţii cu firme cu răspundere limitată pe care le deţinea, ceea ce însemna că datoriile sale, precum şi pierderile înregistrate, nu au fost raportate în situaţiile financiare. Reputaţia Arthur Andersen a fost puternic avariată în urma acestui scandal, motiv pentru care firma a fost nevoită să îşi vândă cea mai mare parte a activelor.

După dispariţia Arthur Andersen, companiile de audit cunoscute sub numele de "Big Five" au devenit "Big Four".

În SUA, autorităţile au acuzat KPMG de implicare în stabilirea unor offshore-uri care au creat miliarde de dolari din pierderi fictive pentru clienţi înstăriţi. Compania de audit a indus în eroare Serviciul Intern de Taxare din SUA privind modalitatea de funcţionare a acestor refugii financiare.

În Dubai, militanţi anti-corupţie afirmă că Ernst & Young a ajutat cea mai mare unitate de procesare a aurului să ascundă utilizarea acestui metal la finanţarea conflictelor din regiune, conform ICIJ.

În New York, autorităţile au dat în judecată Deloitte pentru sprijinirea unei bănci din Marea Britanie care a încălcat sancţiunile aplicate împotriva Iranului. Astfel, auditorul ar fi transmis autorităţilor un raport în care a omis informaţiile despre modul în care banca ar fi evitat controale privind spălarea banilor.