Schema lui Sima

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 octombrie 2012

Schema lui Sima

Sima susţine că aş fi avut un "rol determinant" în fuga lui, pentru că l-au speriat întrebările puse de BURSA, în cursul interviului publicat de noi, la 3 septembrie.

Întrebările se bazau pe o serie de zvonuri, din surse diferite ale pieţei, care, puse cap la cap, sugerau, pe de o parte, că, de fapt, preşedintele Sibex continuă să controleze WBS România (casa de brokeraj al cărei proprietar fusese şi despre care susţinea că o vânduse, întrucât legea nu îi permitea să o mai deţină în calitatea sa de preşedinte-director general al unei burse), iar pe de altă parte, sugerau că favorizează câştigurile WBS România, prin bursa sibiană pe care o conduce.

Astăzi, după fuga lui Sima şi după intervenţiile sale scrise şi televizate, înţelegem că datele despre afacerile sale, culese în Redacţia BURSA, au un grad înalt de verosimilitate.

Este motivul pentru care le publicăm, cu precizarea stăruitoare că au statut de zvonuri şi că, în interviu, i-au fost puse întrebări într-o linguriţă şi nu i-a fost servită întreaga doză (de altfel, o parte din date au fost culese ulterior)..

Dar, dacă dintr-o linguriţă a dat în bâlbâială, ce i s-ar fi întâmplat dacă-i vărsam tot ligheanul?!

Îi avertizez pe noii cititori ai ziarului BURSA, că relatarea care urmează presupune unele cunoştinţe mai de detaliu ale pieţei şi că, de aceea, nu prea am pretenţia că se adresează publicului larg, deşi, m-am străduit să fie cât mai pe înţeles.

Cu scuzele de rigoare.

Din momentul când au ajuns la noi zvonuri insistente că, de fapt, WBS România continuă să se afle în proprietatea lui Sima, că nu a vândut-o decât formal şi că îi deţine acţiunile prin interpuşi, ne-a devenit evidentă posibilitatea conflictului de interese (interzis de lege), căci preşedintele Sibex controla concomitent şi bursa, la care WBS România era market maker, dar şi societăţile afiliate la Sibex - Casa Română de Compensaţii SA (CRC) şi Depozitarul Sibex SA.

Unul din trucurile clasice prin care o piaţă, precum cea a bursei, poa-te să devină mai atractivă, este să-i fie cres-cută lichiditatea în mod artificial, astfel încât să-i ispitească pe investitori, că pot intra şi ieşi lesne din ea, deoarece nu ar fi o problemă să-şi găsească contrapartea.

Unele dintre zvonurile pieţei sugerau că tocmai acest lucru îl făcuse Sima, prin WBS România manipulând piaţa sibiană (în special, pe contractele DEDJIA_RON, EUR/USD_RON, SIBGOLD şi SIBGOLD_RON, unde angajaţii SSIF WBS România SA vor fi realizat, la solicitarea lui Cristian Sima, tranzacţii repetate, atât cu unii din clienţii proprii - ale căror conturi le-au administrat de o manieră discreţionară - cât şi între clienţi - tranzacţii cross).

Desigur manipularea conduce şi la rezultatul secundar al creşterii comisionului bursei, dar principalul rezultat este că Sibex s-a prezentat drept o bursă mai solidă şi mai de succes, sub conducerea lui Sima, astfel că acţiunile Sibex şi-au justificat atractivitatea, suficient ca WBS România să le îndese în guşile propriilor clienţi, la valori care se bazau pe propriile manipulări, realizate pe propriii lor bani.

La noi, au ajuns astfel de zvonuri, privitoare la tranzacţiile succesive, realizate în 20 ianuarie 2012, între conturile deschise la SSIF WBS România, (în special pe house) şi Tatika Investments Ltd Cipru, cu contracte DEDJIA_RON, generând peste 50% din totalul operaţiunilor acelui instrument.

Se pare că operaţiuni similare vor fi fost realizate şi cu ocazia şedinţelor de tranzacţionare din intervalul 23-25 ianuarie 2012: cumpărarea de contracte DEDJIA_RON, pe contul Tatika Investments Ltd de la SSIF Delta Valori Mobiliare SA Bucureşti (în şedinţa de tranzacţionare din 23 ianuarie 2012), urmată de o tranzacţie inversă realizată între respectivul intermediar (care şi-a închis astfel poziţiile deţinute) şi SSIF WBS România SA; în 24 ianuarie 2012, o serie de tranzacţii succesive, prin care o parte din contractele DEDJIA_RON deţinute de Tatika Investments Ltd au fost vândute către Florica Elena Năstase (client al WBS România) şi WBS România însăşi, acestea din urmă fiind revândute ulterior primului client; în 25 ianuarie 2012, urmate de închiderea tuturor poziţiilor deschise de WBS România, prin tranzacţii în contraparte cu Tatika, operaţiuni care au generat, în acea zi, 85% din volumul tranzacţionat la Sibex.

Aceasta este baza pe care WBS România şi-a convins clienţii că achiziţia de acţiuni Sibex este o inves-tiţie "de viitor", în combinaţie cu fantasmele lui Sima despre faptul că se ocupă să aducă o bursă străină, puternică, care să preia Sibex şi că, la acel moment, clienţii WBS Româ-nia, îşi vor înzeci profitul.

Dincolo de visurile pe care le-a vândut, cert este că Sima şi-a întărit poziţia în acţionariatul Sibex, dobândind mandatul de reprezentare a clienţilor WBS România, în Adunările generale ale bursei sibiene, pe care a început să o domine suficient de autoritar, încât membri ai conducerii şi angajaţii Sibex din Departamentul de Tranzacţii şi Supraveghere, ca şi din CRC, care nu se poate să nu fi avut cunoştinţă despre operaţiunile în cauză, nu le-au notificat către CNVM.

Alte surse ne-au relatat că Sima i-ar fi cerut directorului WBS Româ-nia Anca Bunea, să realizeze periodic tranzacţii care să aducă un anumit nivel al câştigului pentru apropiaţii săi Lucian-Emanoil Giuşcă şi Dan Gabriel Barbu, care au drept contraparte alţi clienţi ai WBS Româ-nia, după cum, de exemplu, la 1 februarie 2012, i-ar fi marcat o pierdere lui Tatika, ca să-i poată propulsa în câştigători pe Daniel Dăianu, Florica Elena Năstase şi Vlad Cavarnali.

Se pare, conform surselor din piaţă, că aceasta ar fi fost o practică curentă a WBS România, impusă de Sima: tranzacţii între intermediar şi propriii clienţi, precum şi tranzacţii de tip cross, care vizează inducerea intenţionată de pierderi pentru o parte şi marcarea de câştiguri pentru cealaltă.

Se spune, chiar, că conturile des-chise de Ioan Felician Vlădău şi George Negru la WBS România, vor fi fost folosite, fără acordul lor, ca să acopere deficitului de resurse din contul de marjă al WBS România, o practică nu prea rară şi care nu-i viza doar pe ei, în care casa de brokeraj se folosea de banii clienţilor, pentru intervale de la câteva ore, la 2-3 zile.

Din câte am auzit, Mirela Narcisa Grigoroiu (acţionar şi client al WBS România) ar fi solicitat, fără succes, în februarie 2012, închiderea conturilor (aproximativ 100.000 euro), solicitare care se pare că a fost, totuşi satisfăcută, spre sfârşitul lui martie 2012, invocându-i-se că suma este utilizată pentru suplimentarea, ocazională, a contului de marjă al lui Ioan Alexandru Botezan, pentru că aşa a decis Sima.

În sfârşit, gestiunea "integrată" practicată de Sima, controlând concomitent atât Sibex, cât şi WBS România, se pare că i-a favorizat casa de brokeraj, care, după cum sus-ţin unii, în primul trimestru al acestui an, ar fi înregistrat un profit de circa 1,4 milioane lei, în timp ce Sibex, în aceeaşi perioadă, ar fi marcat un profit de... sub două mii de lei.

Sima nu a fost dispus să răspundă întrebărilor pe aceste subiecte, ci şi-a pierdut firea şi s-a dedat la încercarea absurdă a şantajului, despre care am relatat la 3 septembrie.

La data respectivă, reacţia lui ne-a încurcat - nici nu a confirmat, nici nu a infirmat zvonurile "expresis verbis", ci doar tulburarea părea să confirme că sunt adevărate.

Astăzi, după fuga sa, după bâlbâielile din intervenţiile sale în emisiunile TV, este limpede că îşi exersa controlul asupra WBS Româ-nia (a afirmat explicit că a fost presat "să vândă WBS România" - cum să vinzi ce n-ai?!).

Dacă ne amintim, la un moment dat, în prima sa intervenţie televizată după ce se ascunsese, a afirmat că ar fi avut o situaţie grea la WBS, încă de acum patru ani.

Ulterior, a susţinut că numai de trei luni ar fi intrat în dificultăţi şi apoi a mai susţinut că, până în luna martie, totul era perfect.

Cred că prima afirmaţie este cea adevărată şi că celelalte două sunt minciuni.

Cred că, într-adevăr, Sima a creat o schemă piramidală, care ar mai putea să meargă un timp, dacă acum i-ar mai da cineva un milion de euro.

Adică, o găinărie.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. Oare a cui o fi firma Tatika ? Dar Delta Valori Mobiliare.....

    Stupul cu miere s-a terminat, trantorul a plecat. In situatia curenta nici bondarii n-o sa-l mai apere.

    S-a linistit toata romania legat de stirile Sima . Tu de ce continui in disperare sa publici numele lui ? Nu-ti place cum iti sta in gura dantura facuta pe banii lui ?

    1. Pai d-aia are dantura noua portelan sa muste mana care a pus-o.

    Domnule Make, probabilitatea ca aceste lucruri sa fie adevarate este foarte crescuta Legatura dintre Simnasi WBS este de notorietate si dupa ce acesta a ajuns presedinte la Sibex. Anca Bunea nu facea nicio miscare fara acordul lui. Ar trebui sa insistati si pe dna Bunea care avea privilegiul, fara sa fie in CA la Sibex, sa vada rezultatele financiare ale operatorului inainte sa fie publicate pe site,,,ca sa-si dea ok-ul pentru comentarii si fornulari,,,

    dar mai greu de dovedit daca tranzactiile WBS erau coordonate direct de Sima.

    Stiti cumva al cui este "Tatika Investments Ltd" ? Aici pare sa fie cheia tranzactiilor. 

    Va atrag insa atentia ca intre profitul WBS si profitul Sibex nu exista nici o legatura.

    Una e o societate de brokeraj si alta e o bursa/platforma de tranzactionare. 

    1. 1. Nu este necesara dovada, o spune chiar el.

      2. Intre profitul Sibex, WBS, CRC si al Depozitarului nu este nici o alta legatura decit ca Sima le controla pe toate si la fel ca in cazul clientilor, unele aveau profit si altele nu. 

      Adica, WBS, profit, iar, astazi, Sibex, pierdere. 

    Domnule Make, puteai sa pui in titlu "cu precizarea stăruitoare că au statut de zvonuri"... am pierdut 10 minute din viata. Inca un articol "ca sa avem vizualizari" ! Cam asta e viata in Romania, la fiecare 2 sapt. apare un "senzational" care te face se uiti de cel de dinainte... Mai povestim peste 2 sapt despre Sima...

    1. sa fiti multumit domnule investitor. Ce face domnul Make reprezinta alfabetizare pentru pestisori ajunsi intr-un loc unde pesti cu pretentii de rechini financiari se rup in figuri. Vedeti si articolul domnului Rechea referitor la bancile straine si core capital Tier 1. Incercati sa intelegeti ca cei care vor sa nu dati cu oistea in gard o fac intr-adevar fara a avea prea multi musterii si astfel pentru ceilalti care prefera a savura doar niste curbe fierbenti vor sta intotdeauna doar cu nasucul lipit de geam. E o publicatie exceptionala si daca am fi citit-o mai multi ne-ar fi scutit astazi de placeri neplacute:-)

      Te înșeli domnule, nu ai pierdut 10 min din viata. Sunt lucruri evidente, pt cine vrea sa le vada. WBS facea 50% -60% singura din volumul Sibex. Nu e posibil. Uitati-va pe simetria tranzactiilor din zilele cu volume mari..Pachete de cate 100 de contracte din cate o tranzactie rand pe rand...Sima era nob-stop in contact cu Bunea..oare de ce?

      Imi pare rau ca ti-am pierdut timpul atit de pretios, pentru ca, daca intradevar iti trebuie 10 minute ca sa ajungi la rindul al 22-lea, unde apare avertismentul "cu precizarea stăruitoare că au statut de zvonuri", atunci chiar ai nevoie de intreaga viata sa citesti jumatate din "Hamlet" si esti silit sa-l lasi si mostenire.

      Apuca-te repede!

      Altfel iti va ramine neamul fara Shakespeare citit... 

      Bine ca ai citit tu SexSphere :)) Citeste te rog si regulamentul mesajelor, sau e dedicat strict pentru cei care scriu comentarii ...

      Make si ai nevoi de 22 de randuri sa precizezi "statutul de zvonuri ????" Trebuia sa fie parte din titlu ! Problema ta personala este ca ai pierdut o suma de bani cu Sima desi te-ai angajat prin semnatura ca esti de acord si cunosti riscul investitiei. Trebuie sa te impaci cu ideea ca ai investit prost in Sima, au fost alti traderi pe lume care au adus pagube de 9 MILIARDE de euro deci trage o soseta peste si mai scuteste-ne cu psihozele tale !

    Foarte interesante articolele, mai ales avertizarea ca dezvaluirile acestea "nu se adreseaza publicului larg..." Totusi:

    1. Zvonurile servite cu lingurita ar fi trebuit sa fie clarificate de dl.Sima in mod intelept. Totusi, nu a reusit sa faca asta, cu siguranta pentru ca unele aveau in ele si mici adevaruri. Filtrarea adevarurilor de zvonuri neadevarate este grea, iar conducatorii de institutii apeleaza la armate de oameni pentru a rezolva astfel de situatii. Uitati-va la BNR. Oricum, nu putem compara pe dl.Sima cu dl.Isarescu, nu? Dl. Sima "s-a suparat ca vacaru' pe sat", asa cum facem toti cand suntem acuzati aiurea de diverse lucruri, unele la limita adevarului, pe care nu le putem explica pe loc. 

    2. Totusi publicul "Bursa" este destul de cunoscator al pietei de capital si financiare. 

    3. CNVM are departament de Supraveghere a pietelor, complet informatizat si avand acces la toate informatiile "din spatele" tranzactiilor, inclusiv cu numele investitorilor. Este falsa ideea ca ar putea face cineva manipulari in detrimentul clientilor fara ca CNVM sa nu stie acest lucru, in special primii 15 intermediari autorizati din Romania. 

    4. Nu cred ca astfel de lucruri, ca cele afirmate in articol, ar mai putea fi adevarate in piata de capital din Romania, cu exceptia ideii ca unii intermediari tranzactioneaza mai des, intre conturile clientilor lor sau intre acestea si alte conturi de la alti intermediari, cu oarecare aranjamente. Dar asta este in ideea realizarii unor rulaje mai mari si maririi atractivitatii pietei. Se practica oriunde, si chiar este o indicatie expresa a clientilor, care solicita brokerilor sa ruleze banii cat pot de mult, incercandu-se obtinerea de profituri, alternativa fiind depozitele bancare. Deci ori rulaje dese, ori depozite bancare. Dupa o perioada se vede care are mai mare rentabilitate, banca sau brokerul pe bursa. Si asta pentru ca "NU MAI EXISTA PREA MULTE CONTURI DE INVESTITORI ACTIVE", ceea ce a facut bursele din Romania neimportante. Banii straini au plecat si nu se reintorc, dar nu din cauza brokerilor, ci din cauza politicii care a sufocat aceasta piata complet. De fapt, iau dat oxigen pietei doar cand au avut nevoie de ea, sa-si transfere diverse firme in proprietatea lor. Concluzia: vinovati nu sunt brokerii si investitorii lacomi, ci politicienii, care sunt niste excroci deosebit de lacomi, pusi pe inavutire, primii care incalca legile tarii si care sunt protejati de grade si functii. 

    5. Dl. Sima cu siguranta a incercat sa salveze aparentele, ca in ultimii 1-2 ani a fost un broker foarte bun si a facut bani pentru clienti, insa piata l-a dat peste cap, ducandu-se in directii opuse speculatiilor lui. Dar nu uitati: EL CASTIGA DIN CASTIGURILE CLIENTILOR, ca orice broker. Deci era interesat sa castige clientii, ca apoi sa le ceara comisioanele reale, ca parte din profit. Faptul ca a riscat, ca a pierdut, ca n-a stiut cand sa se opreasca si sa marcheze pierderea, sunt fapte relative. Poate ca preconiza pe intoarceri de directie, avand nevoie de un ajutor de sustinere financiara, care de obicei il dau liniile de credit bancare sau private. Daca nu le-a avut, veriga s-a rupt si a cazut. Cineva l-a avut la mana, iar el si-a asumat pierderea in final. E clar ca i-a fost frica de molestarea fizica si de oprobriul minoritatii conducatoare (care sunt de fapt reprezentantii celor mai mari raufacatori ai Romaniei). Cine se poate lupta cu acestia in Romania? Nu cred pe nimeni in stare de asa curaj... 

    6. CNVM cunoaste toate aceste aspecte. Daca vreti explicatii, solicitati acestora, pe toate caile. Daca nu au PR, sa-si cumpere. Insistenta publicului, prin jurnalisti, ar duce si la transparenta CNVM-ului, iar aceasta transparenta la increderea mai mare a investitorilor, pe viitor. Deci, faceti eforturi si pentru ceva constructiv. Succes.

    7. Daca CNVM nu vrea sa raspunda public, nici cumparandu-si PR, atunci inseamna ca majoritatea conducatorilor CNVM nu merita si n-au ce cauta acolo, indiferent de titulaturi, functii prin servicii sau grade, militare sau de rudenie. La naiba! 

    1. Daca CNVM face ce zice Hrebenciuc, iar Hrebenciuc face ce vrea Sima, atunci schimba-ti numele in Toma Credinciosu'.

      Uitati de off-shore-ul WBS Holding.

      Unora dintre clienti, Sima le-a deschis conturi in ambele WBS-uri. 

      sa readuca increderea pe piata de capital reglementata atunci paragraful scris de tine " Banii straini au plecat si nu se reintorc, dar nu din cauza brokerilor, ci din cauza politicii care a sufocat aceasta piata complet. De fapt, iau dat oxigen pietei doar cand au avut nevoie de ea, sa-si transfere diverse firme in proprietatea lor." este oglinda perfecta a marilor investitori. Ce vreau doar sa adaug este faptul ca strainii ne impun corporate governance, vor sa vada bilanturi IFRS insa atunci cand este vorba de a vorbi ce fac in tara ta, cum le merg afacerile si de ce nu se tin de cuvant sa listeze ce era de listat, sa ofere un pret bun pe acele participatii la care au deja majoritatea se apuca sa vomite cand este vorba sa vorbeasca despre mediul de afaceri din Romania si se dau mai artisti ca Louis de Funes cand juca in Avarul. Cei mai interesant este ca ceea ce fac este atat de primitiv, insa noi romanii nu avem sansa a pricepe cu adevarat ce se intampla cu noi. Si maestrul Make face acest lucru asemeni lui Batman pe care apoi il injuram. E pacat si e trist, insa adevarat. Chapeaux Bas pentru efortul care il depune si idealismul de care da dovada. Eu chiar l-as alege presedinte. Cu sau fara a fi de acord cu Euro dansul cel putin abordeaza tema, aduce oameni cu scaun la caup si le ofera spatiu sa publice ceva pentru a intelege si noi plebea ce se intampla cu noi. I-am vazut deunazi pe dom prim-ministru si seful senatului. In afara faptului ca sunt 120% pro europeni si ca o sa facem programe , nu chiar ca in epoca de aur( aici ma cam buimacesc cum iau in deradere munca parintilor lor) si ca o sa facem si o sa dregem, insa nimic despre ce politica monetara vom adopta. Este tabu . Aceasta va fi discutata dupa alegeri. Pana atunci facem pariurile cine castiga Campionatul de Toamna. Steaua e favorita. Cainii sunt pe val. Eu as cauta o echipa de boi, asa ca mine, care sa incercam sa aratam ca putem fi campioni si muncind. Iar cand cineva rade de noi sa-i multumim ca ne aminteste a avea o datorie. Aceea de termina de arat ogorul.

      MMM, make, mincinosul , manipulatoru, Javra ordinara, mars afara!

      Dupa cateva zile, am simtit nevoia sa recitesc articolul si comentariile. Nu stiu de ce, insa acum cred ca stiu.

      Autorul comentariului cu nr. 7 este chiar Sima. Probabil ca in acea perioada, in care mai trimitea cate o scrisoare, urmarea si postarile de pe paginile web ale ziarelor, de pe forumuri etc. 

      De ce spun asta? M-am intalnit de vreo 2 ori cu Sima si al avut prilejul sa-l ascut in diverse conferinte, la TV de mai multe ori. Ceea ce scrie "Toma Necredinciosu" este exact in stilul lui Sima. 

      Cum de nu mi-am dat seama prima oara?

      Daca urmariti si logica acestui comentariu (in care Sima vobreste despre el la persoana a 3-a), veti observa ca, de fapt, articolul il scuza pe Sima si arunca vina pe politiceni, pe CNVM etc. 

    Meştere Make, în totală contradicţie cu o parte din antevorbitori, suspect de chitiţi pe îngroparea rapidă a subiectului, eu sunt de părere că felul în care a tratat Bursa acest subiect, de la momentul cel mai timpuriu al prefigurării scandalului până in prezent este singurul în care profesionişti independenţi ar fi putut şi ar fi trebuit să o facă.

     

    Ceea ce as vrea să văd in Bursa, în viitorul pe cât posibil apropiat este aşa numitul "moneytrail". Cu sprijinul cui a ajuns şmecheraşul în postura de a administra portofolii însemnate, de a controla piaţa din postura privilegiată de la Sibex, sub protecţia cui şi-a permis să piardă banii anumitor clienţi şi cine a profitat de activităţile lui pe timpul cât a funcţionat morişca dar mai ales când a fugit in linişte, cu tot cu nişte sume, aşa după cum le e clar tuturor celor care nu sunt chiar papagali să-l creadă pe cuvânt că a fugit după ce banii s-au topit.  

    Desigur, răspunsurile duc înspre nişte fire incomod de atins. Dar in măsura în care Bursa vă insistă pe subiect şi le va urma, in ciuda semnalelor tot mai insistente ale unor domni şi toarăşi, vă câştiga respectul şi atenţia celor cărora etica nu li se pare chiar ultimul moft in piaţă şi care cred că opinia asta poate fi susţinută şi cu argumente din cele mai pragmatice. 

    "Mesteru' MAKE" sa puna mana sa scrie jurnalism, ca in ultima vreme a inceput s-o cam dea pe cancan. Si sa mai lase pupincurismul acesta de ofiteri care orchestreaza "circuri" publice pentru deturnarea diverselor subiecte importante. Acelea gen: ultimele 6 luni de chin, inflatie aproape dubla dupa joaca politica a unor iresponsabili si devalorizare la pachet, de ambele culori politice, minciunele cu iz de ingrasaminte chimice, antibiotice, transport in comun, funduri de proprietate, campanie electorala mascata inceputa demult deja, etc. Sa gaseasca motivul deturnarii cu "circul" servit public si va creste-n respect si virilitate, daca are nevoie, ca asa stiam ca-i place.

    Iar astea, cu continuarea prostiei acesteia cu Sima si bla-bla-uri heirupiste, sa le lase blogeristilor unuia sau altuia dintre cei implicati in manipularea asta mediatica. Putina seriozitate, ce naiba!

    Apropo, pentru "T": ti-ai dat oarecare interes frate, sa scrii asa corect, la replica finala, cu diacritice, dar cam incurcate si puse aiurea, ce-i drept... Se vede ca ai fost cam makit cand ai scris... 

    make, tu l-ai tinut pe sima in brate, iti venea in redactie, iti statea in birou ore in sir si-ti trimiteai jurnalistii sa il consulte la fiecare rand pe care il scriau. acum te imbeti cu senzatia ca il spulberi pe sima prin dezvaluiri senzationale, dupa ce a aratat ca ti-ai incalcat prima regula si anume aceea ca jurnalist fiind sa nu tranzactionezi. restul e bla bla

    1. Make nu a tranzactionat. Nu te baga, daca nu te pricepi.

      Vezi?, exact cu prostia asta a incercat si Sima sa ma santajeze!

      si nu crezi ca a reusit?!

      Sima a vrut sa blocheze aparitia acestor informatii.

      A reusit? 

      Make nu a tranzactionat. In schimb, si-a tras dinti peste hazna.

      Da. tepe intre javre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb