Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut luni preşedintelui iranian Massoud Pezeshkian, în timpul unei convorbiri telefonice, "să facă totul pentru a evita o escaladare militară" în Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat publicat la Berlin, relatează Agerpres.
Scholz "a subliniat din nou că a sosit momentul să se ajungă la un acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza", care să fie imediat pus în aplicare pentru o detensionare a situaţiei în regiune.
"Spirala violenţei în Orientul Mijlociu trebuie oprită acum; orice altă evoluţie ar conduce la un pericol incalculabil pentru ţările şi oamenii din regiune", i-a spus Scholz lui Pezeshkian.
Îngrijorările în legătură cu o escaladare militară în regiune au crescut în urma uciderii a doi lideri importanţi - unul din gruparea islamistă palestiniană Hamas şi celălalt din gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran.
Iranul şi Hezbollah au anunţat că vor lansa lovituri masive împotriva Israelului ca represalii la uciderea celor doi lideri. Forţele israeliene se află în alertă maximă de mai multe zile.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2024, 23:35)
Din pacate UE nu mai are de mult,
nici un cuvant de spus in politica "mare"