În prima zi a noului an şcolar, şcolile franceze au trimis acasă zeci de fete pentru că au refuzat să îşi scoată abaya - , ţinuta largă şi lungă purtată de unele femei musulmane, a declarat marţi ministrul Educaţiei, informează news.ro.
Sfidând interdicţia privind acest articol de îmbrăcăminte musulmană, aproape 300 de fete s-au prezentat luni dimineaţă purtând abaya, a declarat Gabriel Attal pentru postul de televiziune BFM. Majoritatea au fost de acord să se schimbe, dar 67 au refuzat şi au fost trimise acasă, a spus el.
Guvernul a anunţat luna trecută că interzice abaya în şcoli, spunând că aceasta încalcă regulile privind secularismul în educaţie, care au dus deja la interzicerea vălului musulman pe motiv că acesta constituie o afişare a apartenenţei religioase.
Măsura a bucurat dreapta politică, dar criticii au susţinut că reprezintă un afront adus libertăţilor civile.
Attal a declarat că fetele cărora li s-a refuzat intrarea au primit o scrisoare adresată familiilor lor în care se spunea că "laicitatea nu este o constrângere, ci o libertate".
Dacă ele se vor prezenta din nou la şcoală purtând abaya, va exista un "nou dialog", a declarat ministrul.
Luni, târziu, preşedintele Emmanuel Macron a apărat măsura controversată, afirmând că în Franţa există o "minoritate" care "deturnează o religie şi sfidează republica şi laicitatea", ceea ce duce la "cele mai grave consecinţe".
El a citat asasinarea, în urmă cu trei ani, a profesorului Samuel Paty pentru că a prezentat caricaturi ale profetului Mahomed în timpul unei ore de educaţie civică.
"Nu putem acţiona ca şi cum atacul terorist, asasinarea lui Samuel Paty, nu ar fi avut loc", a declarat el într-un interviu acordat canalului You Tube HugoDecrypte.
O asociaţie care îi reprezintă pe musulmani a depus o cerere la Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă din Franţa pentru plângeri împotriva autorităţilor statului, pentru a obţine un ordin judecătoresc împotriva interzicerii abaya şi a khamis, ţinuta echivalentă acesteia pentru bărbaţi.
Moţiunea "Acţiunea pentru drepturile musulmanilor" (ADM) era examinată marţi.
Consiliul Cultului Musulman din Franţa (CFCM), înfiinţat pentru a-i reprezenta pe musulmani în faţa guvernului, a declarat că interzicerea abaya ar putea crea "un risc ridicat de discriminare" şi a precizat că ia în considerare posibilitatea de a depune propria plângere în faţa Consiliului de Stat.
Absenţa "unei definiţii clare a acestui articol de îmbrăcăminte creează o situaţie vagă şi o incertitudine juridică", a transmis organizaţia.
Aceasta şi-a exprimat temerea cu privire la controalele "arbitrare" şi la faptul că criteriile de evaluare a vestimentaţiei tinerelor fete ar putea fi bazate pe "originea presupusă, numele de familie sau culoarea pielii", mai degrabă decât pe ceea ce poartă acestea.
O lege introdusă în martie 2004 a interzis "purtarea de semne sau de ţinute prin care elevii arată în mod ostentativ o apartenenţă religioasă" în şcoli.
Printre acestea se numără crucile creştine mari, kippa evreieşti şi eşarfele musulmane.
Spre deosebire de eşarfe, abaya ocupă o zonă gri şi nu a fost interzisă până acum.
Problema a fost o temă dominantă a politicii franceze după vacanţa de vară, criticii acuzând guvernul că încearcă, prin interzicerea abaya, să concureze cu Raliul Naţional de extremă dreapta al lui Marine Le Pen şi să se deplaseze şi mai mult spre dreapta.
Anunţul de la sfârşitul lunii trecute privind interdicţia a fost prima mişcare majoră a lui Attal de când a fost promovat în această vară pentru a se ocupa de portofoliul extrem de controversat al Educaţiei.
Împreună cu ministrul de interne Gerald Darmanin, el este văzut ca o stea în ascensiune care ar putea juca un rol important după ce Macron se va retrage în 2027.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2023, 08:36)
ESTI intr-o tara respecti regulile din acea tara. nu-ti convine, nu-ti place, sunt rasisiti? valea inapoi de unde-ai venit, si acolo fa ce vrei.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.09.2023, 20:01)
foarte corect!
respectati cultura si legiile tari respective!
Noi romanii dam de pe locul de munca roman ca sa punem strain platit din fond ue... ca sa faca patronul cv banet... e bine si asa...