Scrisoare semnată de Soros şi alţi 95 de lideri: Europenii trebuie să coopereze pentru a salva euro

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 octombrie 2011

Scrisoare semnată de Soros şi alţi 95 de lideri: Europenii trebuie să coopereze pentru a salva euro

Liderii europeni trebuie să coopereze pentru rezolvarea crizei din zona euro, întrucât soluţiile naţionale pot conduce doar la disoluţie, consideră, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul Financial Times, miliardarul George Soros şi alţi 95 de lideri politici, economişti şi şefi de companii.

Apelul este susţinut şi de fostul ministru de Finanţe, Daniel Dăianu, şi preşedintele GreenLight Invest, Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova.

"Criza din zona euro are nevoie de o soluţie acum. Actualele măsuri reprezintă prea puţin, prea târziu şi precipită instabilitatea din sectorul financiar global. Euro este departe de a fi perfect, după cum a evidenţiat criza. Dar răspunsul este de a-l îmbunătăţi şi nu de a-i permite să submineze, posibil să distrugă, sistemul financiar global", se arată în scrisoare, potrivit Mediafax.

Printre semnatarii scrisorii se mai regăsesc, printre alţii, fostul preşedinte al Finlandei, Martti Ahtisaari, fostul premier ungar, Gordon Bajnai, vicepreşedintele Senatului italian, Emma Bonino, preşedintele consiliului director al companiei Coca-Cola Hellenic, George David, fostul ministru al Economiei din Turcia, Kemal Dervis, fostul vicecancelar german şi ministru de Externe Joschka Fischer, vicepreşedintele UniCredit Giuseppe Scognamiglio, fostul premier polonez Tadeusz Mazowiecki, fostul secretar general al NATO George Robertson, preşedintele onorific al grupului Lafarge, Bertrand Collomb, fostul ministru de Externe al Franţei Bernard Kouchner, fostul secretar general al NATO Javier Solana, fostul minis-tru de Finanţe al Spaniei Pedro Solbes, fos-tul premier belgian Guy Verhofstadt şi Anthony Giddens, profesor la London School of Economics and Political Science.

Cei 96 de politicieni, economişti şi oameni de afaceri, autointitulaţi în scrisoare "noi, europenii îngrijoraţi", cer un acord angajant pentru înfiinţarea unei Trezorerii comune care să atragă fonduri pentru întrega zonă euro şi să asigure disciplina fiscală în rândul statelor membre, îmbunătăţirea supravegherii, reglementării şi asigurării depozitelor în uniunea monetară, respectiv dezvoltarea unei strategii care să genereze convergenţă economică şi creştere, fără de care nu poate fi rezolvată problema datoriilor.

În timpul discutării şi aprobării unui acord, guvernele din zona euro trebuie să ofere Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară şi Băncii Centrale Europene atribuţii de a coopera pentru a controla criza. Aceste instituţii ar putea garanta şi ulterior recapitaliza sistemul bancar, permiţând statelor membre să-şi refinanţeze datoriile, în limite convenite, aproape fără costuri, prin emiterea de titluri care ar putea ulterior primi un nou discount din partea BCE.

Euro are nevoie de o soluţie europeană, iar urmărirea de soluţii naţionale poate duce numai la disoluţie, consideră semnatarii scrisorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb