Grădina Ielelor din Sâmbăta de Sus, îşi va deschide porţile pentru a primi pasionaţii sportului, naturii şi muzicii de calitate la festivalul care îmbină armonios elemente de entertaiment şi lifestyle: muzică live, gastronomie românească, sport şi activităţi în aer liber, activităţi culturale, de protecţia şi conservarea mediului, de responsabilitate socială. Evenimentul va avea loc în perioada 26-28 iulie, anunţă un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Organizatorii festivalului îşi propun să aducă împreună amatorii de festival şi sportivii iubitori de alergare montană, cross, airsoft şi montain bike, în cadrul unei atmosfere de socializare. Nu vor lipsi ingredientele de succes ale unui festival: muzica live, zona de food şi multe ateliere de creaţie dedicate, şi celor mari şi celor mici.
Lucian Savoiu, unul dintre organizatorii Sâmbăta X3 declară: "Ne-am dori să creionam un festival care să aducă împreună familiile, un festival unde pot veni să se bucure de muzică, mişcare, natură dar şi de siguranţa si de o atmosfera liniştită. În peisajul festivalurilor cred că era nevoie de un astfel de concept, pentru că, în acest moment, sunt foarte multe festivaluri de nişă, fie că vorbim de muzică house, electric music sau rock. Noi am vrut să oferim o alternativă pentru întreaga familie".
Timp de trei zile, Sâmbăta de Sus va fi un centru important al sportului şi distracţiei pentru participanţii de toate vârstele. Specialiştii în cele trei discipline sportive au gândit trasee cu diferite grade de dificultate, astfel încât să răspundă cerinţelor celor mai puţin antrenaţi dar şi sportivilor de performanţă, anunţă comunicatul.