Se construieşte un spital nou la Tecuci, dotat inclusiv cu heliport

ANA FELEA
Ziarul BURSA #Companii / 15 ianuarie

Se construieşte un spital nou la Tecuci, dotat inclusiv cu heliport

Consiliul Judeţean Galaţi a demarat procedurile pentru construcţia unui nou spital la Tecuci, oraş în care vechea unitate medicală a fost construită în urmă cu mai bine de 120 de ani. Primul pas a fost făcut săptămâna trecută, prin semnarea contractului de proiectare şi realizare a lucrărilor. Este vorba despre o investiţie totală de 172,5 milioane de lei, din care valoarea contractului deja semnat este de 108 milioane de lei (TVA inclusă), diferenţa fiind reprezentată de echipamentele medicale ce urmează să fie achiziţionate. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Coop Galaţi Societate Cooperativă & S.C. Tancrad S.R.L. & S.C. Atelier Unbuilt S.R.L. Bucureşti.

"Este o investiţie istorică pentru Tecuci şi pentru aproximativ 120.000 de oameni din centrul şi nordul judeţului, în condiţiile în care Spitalul Judeţean Galaţi se află la 80 de km depărtare.

Actuala clădire principală a Spitalului Municipal «Anton Cincu» are aproape 120 de ani vechime, saloane cu 6-8 paturi, nu are subsol şi nu mai corespunde normelor actuale. Mă bucur mult că reuşim să ne ţinem de cuvânt şi să facem ceea ce ne-am angajat când am preluat acest spital, care avea mari probleme din cauza subfinanţării şi a lipsei investiţiilor", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Noua construcţie va fi una modernă, care va corespunde tuturor nevoilor pacienţilor potrivit standardelor europene.

"Noul spital va avea spaţii moderne şi dotări de ultimă generaţie, astfel încât pacienţii să fie trataţi în cele mai bune condiţii. Mai mult, suprafaţa desfăşurată va fi de 10.000 mp, adică dublu faţă de actualul spaţiu în care funcţionează secţiile care vor fi mutate în clădirea nouă", a mai spus Costel Fotea.

Saloanele vor avea doar câte două paturi, cu grup sanitar propriu, iar pe fiecare etaj va exista şi câte o rezervă cu un singur pat. Mai mult, fiecare secţie va avea şi câte un salon izolator. Sunt prevăzute 105 paturi, din care zece pentru secţia ATI. De asemenea, vor fi amenajate şi patru săli moderne de operaţii.

"Aşa cum am construit clădiri noi la Spitalul Judeţean, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, Spitalul TBC şi Unitatea Medico-Socială Găneşti, aşa vom reuşi şi la Spitalul Municipal «Anton Cincu» din Tecuci. Am înţeles cât de important este acest proiect pentru Tecuci, astfel că finanţăm din bugetul propriu această amplă investiţie, de aproximativ 35 de milioane de euro".

După semnarea contractului urmează două luni pentru proiectarea noului spital.

"După două luni de proiectare şi aprobarea documentaţiei tehnice, vor demara la propriu lucrările. În plus, pe acoperişul clădirii vom amenaja şi un heliport pentru elicopterul SMURD. De asemenea, lucrăm la proiecte şi pentru celelalte pavilioane ale spitalului, asfel că investiţiile în sistemul medical din Tecuci vor ajunge la peste 60 de milioane de euro", a adăugat Costel Fotea.

Noua clădire va avea un regim de înălţime P+3, iar la etajul tehnic va fi amenajat un heliport. În noua clădire vor funcţiona următoarele secţii: la demisol laborator roentgendiagnostic, laborator imagistică generală, laborator analize medicale, laborator anatomie patologică şi sterilizarea centrală. La parter, serviciul de internare - externare, farmacia cu circuit inchis, secţia spitalizare de zi , secţia ortopedie - traumatologie. ATI şi blocul operator vor fi la etajul 1, iar la următoarele etaje vor fi secţiile chirurgie, medicină internă dar şi o unitatea de transfuzii sanguine

Vechiul Spital Municipal "Anton Cincu" din Tecuci a fost preluat de către Consiliul Judeţean, în februarie 2022.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca verificam distanta pe site-uri specializate, intre Tecuci si Galati sunt 56 de km.

    Poate are presedintele CJ un drum mai lung, trece sa lase si cumparaturile acasa.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb