Se faultează bancherii singuri prin cursul valutar?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 ianuarie 2019

Dacă cursul euro/leu va urca prea mult şi prea repede, BNR va fi nevoită să crească dobânzile, iar un Robor în creştere va aduce şi mai mulţi bani în visteria statului. De ce ar risca atunci băncile care speculează acum slăbiciunea leului să plătească impozite mai mari la Fisc? Eu cred că au primit asigurări, pe canalele de comunicare cu BNR, că o creştere a dobânzilor nu se va produce prea curând, va fi poate ultima soluţie. Aşa că forţează nota cât pot, mai lasă leului o gură de oxigen, revin iar în forţă şi tot aşa, dacă tot şi-au pierdut jucăria de făcut bani denumită Robor măcar să folosească parghia cursului pentru nişte speculaţii reuşite. Bine, şi cine este contrapartea, cine va prelua riscul şi va culege pierderile? Noi. Cei care mai avem de plătit rate în euro, care cumpărăm bunuri din import, cei care ne pregătim, poate, de o vacanţă în străinătate. Noi avem de schimbat leii din portofel într-o formă sau alta şi noi vom fi în tabăra care pierde.

Miza poate fi, dincolo de profitul concret, şi arătarea pisicii politicienilor care au îndrăznit să vină cu o nouă filosofie fiscală ce presupune taxarea băncilor. Credeaţi că aţi scăpat de migrenele aduse de Robor? Luaţi de aici durerile de cap pe care vi le dă cursul! Chiar dacă Opoziţia nu vă mai atacă pe motive de Robor, o să vă toace mărunt pe motive de curs, aşa că tot rău staţi!

Şi nu numai băncile sunt mulţumite de noua jucărie a speculaţiilor pe curs, slobozită brusc de BNR după un an plicticos de-a dreptul (2018), din perspectiva raporturilor euro-leu. Multe companii străine au privit cu îngrijorare cum salariile din România se majorează într-un ritm alert. Mai ales cei care plăteau salarii minime pe economie sunt tare nemulţumiţi. Aşa, cu un leu mai slab le vine sufletul la loc, cheltuielile cu fondul de salarii scad, iar profitabilitatea în euro creşte dacă vând pe pieţele externe.

Nu în ultimul rând, mai există un mare beneficiar ar volatilităţii cursului de schimb. Însuşi Mugur Isărescu se simte acum pe cai mari. Dacă va lăsa cursul să urce brusc şi apoi îl va stabiliza cu sudoare (oricum, peste nivelul la care începea anul), ar mai putea spera la un nou mandat, nu? Şi ar mai putea speră să nu fie deranjat de Parlamentul care vrea să îl ia la întrebări "face to face". Cum să îl deranjezi şi să-l aduci la comisii când el are de apărat ditamai cursul euro-leu?

Chiar şi pentru nespecialişti, strategia de apărare a cursului pare destul de simplă. Declaraţii privind nivelurile suport, extragerea lichidităţii din sistem, vânzările de valută, creşterea dobânzilor (nu neapărat în această ordine). Deocamdată, n-am văzut nici declaraţii războinice la BNR, nici vânzări masive de valută şi nici creşterea dobânzilor pe termen scurt. Deci n-am văzut mai nimic, aşa că BNR are datoria să interpreteze sceneta "Mugur, fă-te că lucrezi!", cu mai mult talent în săptămânile următoare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce bine ca nu avem deficite (comercial, de cont curent, bugetar), altfel m-as intreba de ce un ziar economic serios publica un articol ce denota incompetenta,, ca sa nu zic ca-i de-a dreptul tampit?

    Asa ca ma intreb si eu precum autorul de ce excedentele noastre comercial, de cont curent si bugetar, nu apreciaza leul asa cum ar fi normal?

    Vai ce prosti si incompetenti sunt bancherii ... 

    1. România e pe deficit dintotdeauna. Poate ne spui de ce a stat EUR/Leu în bada 4,4-4,6 vreo 6 ani. Să fi fost deranjat Isărescu? Să i se fi terminat mandatul lui Isărescu?

      Romania nu e pe deficit dintotdeauna, iar cursul.a fost stabil deoarece am avut deficit e reduse, datorie publica redusa si s-a preferat stabilitatea cursului pentru a reduce inflatia.

    Frumos.

    Dle.Dogaru.

    Articolele scrise de dvs in ziarul Bursa erau chiar interesante. 

    Dar cel de fata e .... ciudat. Zici ca e scris la sediul PSD. 

    Deci cusrul creste acum ca sa faca bancherii profit? 

    Atat si nimic mai mult? 

    Bugetul pe 2019 e aprobat, e perfect, toata lumea e multumita si fericita? 

    Sistemul bancar din Ro are un viitor stalucit? Nu se aduna nori negrii de faliment deaspura lor? 

    Nu e nimic suspect in executia bugetara din decembrie? 

    Sigur nu iese valuata din tara? Pai cel putin energia importata saptamanile trecute nu ar trebui si platita?

    Uffffff. Pe bune? Si dvs? Pacat! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb