Se modifică măsurile anti-Covid 19 la Aeroportul Henri Coandă

J.P.
Miscellanea / 8 septembrie 2020

Se modifică măsurile anti-Covid 19 la Aeroportul Henri Coandă

Începând cu data de 9 septembrie, la aeroportul Henri Coandă va fi permis accesul pasagerilor direct la aerogara Plecări, eliminându-se obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului. Rămân însă valabile toate celelalte cerinţe, respectiv măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanţei de 1,5 metri faţă de celelalte persoane şi purtarea măştii astfel încât să acopere gura şi nasul, conform CNAB.

Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar şi traficul încă redus în contextul pandemiei de CoVid 19. Întreg personalul aeroportului a primit atribuţia să monitorizeze respectarea cerinţelor privind purtarea măştii şi păstrarea distanţei şi, în caz contrar, să solicite intervenţia imediată a poliţiei şi jandarmeriei.

Tot de la 9 septembrie se permite şi accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în faţa aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor şi însoţitorilor acestora. Începând cu aceeaşi dată, în aeroport, vor fi redeschise restaurante şi cafenele, în plus faţă de cele care şi-au reluat deja funcţionarea în urmă cu o săptămână.

Corturile din faţa terminalului vor fi demontate şi, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public.

Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum şi cea de a respecta semnificaţia indicatoarelor de direcţionare, atât pe fluxul auto din faţa aeroportului cât şi pe fluxurile de pasageri.

Reamintim că, în zona aeroportului, circulaţia auto este afectată de lucrările la conexiunea feroviară a aeroportului cu Gara de Nord, lucrări aflate în curs de finalizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb