Sebastian Burduja: "În acest moment, pentru sectorul privat am mai pus la bătaie, prin două apeluri competitive din Fondul pentru Modernizare, 815 milioane euro pentru producerea de energie cu şi fără autoconsum"

R.S.
Politică / 19 august

Sebastian Burduja: "În acest moment, pentru sectorul privat am mai pus la bătaie, prin două apeluri competitive din Fondul pentru Modernizare, 815 milioane euro pentru producerea de energie cu şi fără autoconsum"

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat luni, după vizita la Alba Iulia şi la Sebeş, că în acest moment, pentru sectorul privat au mai pus la bătaie prin două apeluri competitive din Fondul pentru Modernizare 815 milioane euro pentru producerea de energie cu şi fără autoconsum, iar apelurile sunt deschise până pe 22 august, potrivit News.ro.

"Am început această săptămână la Alba Iulia şi la Sebeş, alături de unele dintre cele mai importante companii din industria românească. Discuţiile au fost esenţiale pentru a identifica provocările şi oportunităţile din acest sector vital. Mulţumiri speciale domnului preşedinte Ion Dumitrel, domnului deputat Florin Roman, domnilor primari Gabriel Pleşa şi Dorin Nistor, şi domnului prefect Nicolae Albu pentru facilitarea acestor întâlniri", a scris ministrul pe Facebook.

Sebastian Burduja anunţă că a acordat fonduri nerambursabile pentru asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial, prin Investiţia 5 din PNRR.

"Prin aceste măsuri contribuim la reducerea costurilor cu energia, crescând astfel competitivitatea economiei româneşti. Toate acestea se traduc în venituri mai mari pentru capitalul românesc şi locuri de muncă mai bine plătite", a menţionat ministrul, conform News.ro.

Burduja anunţă că în acest moment, pentru sectorul privat a mai pus la bătaie prin două apeluri competitive din Fondul pentru Modernizare 815 milioane euro pentru producerea de energie cu şi fără autoconsum iar apelurile sunt deschise până pe 22 august.

"Prin finanţările nerambursabile de peste 14 miliarde atrase în ultimul an de echipa Ministerului Energiei, în principal pentru creşterea capacităţii de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, vom vedea în următorii ani o energie românească mai sigură, mai ieftină şi mai verde. Şi o industrie românească mai competitivă, cu locuri de muncă bine plătite. I-am asigurat pe reprezentanţii companiilor prezente astăzi de întregul sprijin şi deschiderea din partea Ministerului Energiei. Rămânem un partener activ de dialog constructiv, iar principiul esenţial al dezvoltării economice este să sprijinim antreprenoriatul românesc, pe cei mai buni dintre cei buni", spune Burduja, mai transmite News.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb