Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Daniela Gîtman, va participa mâine, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, informează Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.
În cadrul reuniunii, miniştrii şi secretarii de stat pentru Afaceri Europene din statele membre UE vor avea un prim schimb de opinii pe marginea agendei adnotate a Consiliului European din 20 - 21 octombrie, care include subiecte precum agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, situaţia energetică şi cea economică la nivelul Uniunii, relaţiile externe, cu accent pe Summitul UE - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi relaţia cu China, dar şi stadiul pregătirilor pentru reuniunile COP27 privind schimbările climatice şi COP15 privind biodiversitatea.
Pe agenda Consiliului Afaceri Generale figurează prezentarea formală a priorităţilor mandatului Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, programarea legislativă pentru anul 2023 şi raportul Comisiei Europene de prognoză strategică pentru anul 2022, cea de-a treia discuţie orizontală în cadrul dialogului privind statul de drept, precum şi procesul de follow-up al Conferinţei privind viitorul Europei.
Totodată, Comisia Europeană va prezenta stadiul relaţiilor Uniunii cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.