Inflaţia este pe cale să scadă semnificativ anul următor, chiar dacă economia Statelor Unite nu va intra în recesiune, atât timp cât nu apar noi şocuri, crede Janet Yellen, Secretarul Trezoreriei SUA, scrie Business Insider.
"Există un risc de recesiune, dar în opinia mea nu este cu siguranţă ceva necesar pentru a reduce inflaţia", a spus Yellen, la CBC, potrivit sursei citate. Opinia Secretarului Trezoreriei Statelor Unite vine în condiţiile în care, inflaţia a fost una dintre temele dominante ale pieţelor financiare şi economiei în acest an. În octombrie, Indicele Preţurilor de Consum în SUA a avut o creştere de 7,7% în dinamică anuală, sub cea de 8,2% din luna precedentă. Datele arată că inflaţia începe să se tempereze, dar totuşi încă se află cu mult peste ţinta Rezervei Federale, de 2%.
Mulţi economişti şi multe companii se aşteaptă ca în prima jumătate a anului viitor economia Statelor Unite să fie lovită de o recesiune, ceea ce poate susţine reducerea inflaţiei prin suprimarea cheltuielilor de consum.
Yellen s-a arătat încrezătoare că inflaţia va începe să scadă semnificativ în 2023, chiar dacă nu va apărea o recesiune, pe fondul scăderii costurilor de transport şi a preţurilor energiei.
"În primul rând, costurile de transport au scăzut - întârzierile de livrare, care au fost foarte mari, s-au diminuat", a spus Secretarul Trezoreriei SUA. "Preţurile gazelor au scăzut mult - cred că vom vedea o reducere substanţială a inflaţiei în 2023. Dacă nu va apărea un şoc neaşteptat, până la sfârşitul anului viitor veţi vedea o inflaţie mult mai scăzută", a adăugat Yellen.
Conform Asociaţiei Americane de Automobile (AAA), preţul mediu la pompă a combustibilului a coborât cu 35% faţă de maximul istoric din iunie, la 3,26 dolari pe galon.
Guvernul Statelor Unite depune eforturi pentru a controla preţurile de consum, în tandem cu Rezerva Federală, care a majorat ratele dobânzilor cu 375 de puncte de bază în acest an, cu scopul de a domoli inflaţia ce a atins maximul ultimilor 40 de ani.
Yellen a spus că administraţia Biden lucrează pentru a evita consolidarea preţurilor în creştere, precum şi pentru a evita combinaţia dintre inflaţie ridicată şi creştere lentă care a afectat economia SUA în cea mai mare parte a anilor 1970.
"Am învăţat multe lecţii din inflaţia ridicată pe care am experimentat-o în anii 1970 şi suntem cu toţii conştienţi că este extrem de important ca inflaţia să fie ţinută sub control şi să nu devină endemică pentru economia noastră", a spus Janet Yellen. "Ne asigurăm că asta nu se va întâmpla", a adăugat Secretarul Trezoreriei SUA, conform Business Insider.