Sectorul IMM, în panică

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 8 octombrie 2008

IMM-urile susţin că pomenile electorale vor duce la o creştere a taxelor şi impozitelor de nesuportat pentru sectorul lor

Sectorul IMM a intrat în panică datorită perspectivei de creştere a taxelor şi impozitelor, de către Guvern, pentru satisfacerea pomenilor electorale din toamna acestui an.

"Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi-a exprimat dez­acordul total cu privire la eventuale măsuri de creştere, în anul 2009, a impozitelor şi contribuţiilor obligatorii ale IMM-urilor, pentru acoperirea deficitului bugetar rezultat din adoptarea măsurilor sociale electorale", a declarat Ovidiu Nicolaescu, preşedintele CNIPMMR.

Potrivit Consiliului, toate Federaţiile de IMM-uri, din toate cele opt Regiuni de dezvoltare ale ţării, şi-au exprimat profunda îngrijorare şi dezaprobare pentru numeroasele măsuri sociale adoptate în această perioadă electorală de către Guvern.

"Majorările excesive ale punctului de pensie, măriri supradimensionate ale salariilor bugetarilor, devansări ale acordării lor, subvenţii pentru centralele ineficiente, despăgubiri şi alte drepturi, generea­ză creşteri enorme ale cheltuielilor bugetare, în perioada următoare", explică reprezentanţii sectorului, printr-un comunicat de presă.

Potrivit lor, majorările de pensii şi salarii pentru bugetari exced cu mult ritmul de amplificare a productivităţii naţionale a muncii, generând inflaţie.

De asemenea, conform reprezentanţilor sectorului, cheltuielile sociale excesive diminuează resursele alocate pentru dezvoltarea infrastructurii, protecţia mediului, dezvoltarea IMM-urilor, producerea de energie regenerabilă, modernizarea agriculturii, de care depinde decisiv nivelul de dezvoltare economică şi standardul de viaţă a populaţiei pe termen mediu şi lung, subminându-le. Astfel, CNIPMMR consideră necesară recunoaşterea şi valorificarea în mod corespunzător a contribuţiei IMM-urilor, prin măsuri care să asigure îmbunătăţirea mediului de afaceri, creşterea investiţiilor în infrastructură şi amplificarea absorbţiei fondurilor structurale.

Reprezentanţii sectorului au amintit şi de existenţa avertizării Comisiei Europene, încă din luna februarie 2008, cu privire la posibilitatea deschiderii procedurii de deficit bugetar excesiv în situaţia depăşirii nivelului de 3%. În contextul crizei financiare mondiale, "de o intensitate fără precedent care nu s-a mai întâlnit de la criza din 1929-1933", după cum susţine Ovidiu Nicolaescu, Consiliul solicită tuturor autorităţilor publice fundamentarea economică a măsurilor adoptate şi un dialog social aprofundat şi responsabil cu partenerii sociali, în special cu organizaţiile patronale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb