Sediul E.ON Moldova, pichetat în Vinerea Mare

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 aprilie 2007

Circa 300 de salariaţi ai E.ON Moldova, între care reprezentanţi ai sindicatelor din Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, au pichetat, timp de două ore, în Vinerea Mare, sediul din Bacău al firmei germane, transmite Rompres. Protestatarii au cerut acordarea primei de Paşte, mărirea salariilor şi respectarea clauzelor prevăzute în contractul colectiv de muncă. Reprezentanţii Federaţiei Univers, organizaţie sindicală semnatară a Contractului colectiv de muncă la nivelul firmei E.ON Moldova, susţin că "există un conflict de interese în derulare", iar administraţia "trenează soluţionarea" acestuia, negocierile depăşind cu mult termenul de finalizare prevăzut de lege, adică 60 de zile.

Reprezentanţii conducerii E.ON Moldova au acceptat să se reaşeze la masa tratativelor.

Lucian Luca, purtătorul de cuvânt al firmei germane, recunoaşte că, "într-adevăr, există o stare conflictuală" în interiorul societăţii, dar "poziţia oficială a conducerii firmei este aceea că nu se doreşte ca situaţia să fie comentată public". Luca crede că acest conflict "va fi soluţionat pe cale amiabilă".

Organizaţiile sindicale de la E.ON solicită un spor al salariilor de bază cu 35%, astfel încât, prin creşteri succesive în anii următori, retribuţiile din sectorul energetic din România să fie comparabile cu salariile din Uniunea Europeană. Adolf Mureşan, preşedintele Federaţiei Univers, a declarat că susţine acest spor nu "numai pentru prosperitatea oamenilor", dar şi pentru că migraţia personalului calificat din energie către alte sectoare din ţară sau către străinătate ar pune în pericol "stabilitatea şi siguranţa în funcţionarea sistemului energetic din România". Liderul sindical mai spune că, dacă reprezentanţii E.ON refuză să accepte condiţiile de negociere propuse de salariaţi şi "vor continua să umble cu tot felul de artificii economice", sindicaliştii preconizează "declanşarea unui miting de proporţii şi chiar greva generală".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb