Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a sosit vineri în Israel pentru o vizită de solidaritate cu această ţară ce a fost atacată de mişcarea palestiniană Hamas, în contextul sporirii temerilor faţă de o extindere a conflictului în regiune, relatează Agerpres.
În afară de discuţiile oficiale, programul de vineri al Annalenei Baerbock include întâlniri cu cetăţeni germani care trăiesc în Israel.
Înaintea plecării în această vizită, Baerbock a condamnat în termeni fermi, încă o dată, atacul lansat de militanţii palestinieni Hamas asupra Israelului.
''Hamas a comis atrocităţi teribile în ultimele zile. Este important să îi spunem pe nume acestei terori'', a spus ea.
Familia cetăţenei germane Shani Louk, care se presupune că a fost răpită în Israel de către Hamas şi dusă apoi în Fâşia Gaza, a declarat că Annalena Baerbock intenţionează să se întâlnească cu mama lui Shani. Familia tinerei de 22 de ani a spus că întâlnirea se va desfăşura într-un loc secret în cursul după-amiezii.
Shani Louk a participat la o petrecere rave în deşertul Negev, unde sâmbătă dimineaţă militanţi palestinieni din Hamas au deschis focul, omorând peste 250 de persoane, şi au luat ostatici.
Într-un mesaj video difuzat marţi, mama tinerei, originară din oraşul german Ravensburg, a cerut încă o dată ajutor pentru fiica sa, despre care a spus că este în viaţă, dar grav rănită.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2023, 15:55)
Iar in orasele mari din Germania, sunt demonstratii masive pro Hamas,
despre care nu prea se vorbeste
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2023, 15:57)
Ce vremuri bune erau cand va vizita Merkel in Rusia,
despre care nu prea se vorbeste
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.10.2023, 18:50)
Ai dreptate,Merkel era personalitate marcanta,
pe cand frumoasa Dorinela spune ca "va discuta cu Putin,
daca acesta schimba atitudinea fata de Ucraina cu 360 grade"
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2023, 01:01)
La Frankfurt n-am vazut!
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.10.2023, 10:18)
Eu da,la Paris,Londra,Viena,Munchen.... ....