Şeful Dumei de Stat a vorbit despre graniţele Ucrainei după încheierea ''operaţiunii speciale''

G.U.
Internaţional / 6 mai 2022

Viaceslav Volodin (Sursă foto: Twitter)

Viaceslav Volodin (Sursă foto: Twitter)

Ce graniţe va avea Ucraina după încheierea ''operaţiunii speciale militare'' ruse depinde de decizia cetăţenilor acestei ţări, a declarat preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de agenţia de presă Interfax, conform Agerpres.

"Această sarcină revine Ucrainei şi cetăţenilor săi", a spus Volodin într-un interviu acordat joi postului de radio aparţinând publicaţiei Komsomolskaia Pravda.

În continuare, Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a explicat ce înţelege prin aceasta.

În primul rând, el a reiterat una din tezele Kremlinului, potrivit căreia în 2014 în Ucraina a avut loc o lovitură de stat, nu o mişcare populară de contestare a regimului preşedintelui Viktor Ianukovici.

"Ca urmare a acestei lovituri de stat, Crimeea s-a separat de Ucraina. Cetăţenii, în conformitate cu toate cerinţele şi normele internaţionale, au decis că vor să trăiască în componenţa Federaţiei Ruse", a afirmat Volodin, omiţând să specifice că, înaintea referendumului din Crimeea pe tema separării de Ucraina, peninsula fusese ocupată de militari ruşi fără însemne, aşa-numiţii 'omuleţi verzi', potrivit media de la Kiev.

De asemenea, "republicile populare Doneţk şi Lugansk au decis să se separe de Ucraina şi să devină independente", a adăugat şeful Camerei inferioare a legislativului rus.

"Apoi, vedeţi procesele care au loc astăzi în vestul Ucrainei, multe persoane au primit paşapoarte de cetăţeni ai Poloniei, Ungariei... Ce decizie vor lua ei? Poate că vor dori să trăiască în componenţa altor state şi nu în Ucraina?", a spus Volodin, sugerând că frontierele Ucrainei depind de decizia cetăţenilor acestei ţări.

Separat, preşedintele Dumei de Stat a afirmat că Rusia ar putea recurge la arma nucleară doar ca răspuns la un atac nuclear, excluzând posibilitatea unui atac nuclear preventiv din partea Moscovei, potrivit site-ului Dumei, duma.gov.ru.

"Doctrina militară rusă prevede utilizarea armei nucleare 'doar ca răspuns' la un atac similar împotriva ţării", a declarat Volodin în acelaşi interviu pentru Komsomolskaia Pravda.

"În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, noi avem în vedere doar posibilitatea de a răspunde (cu un dispozitiv nuclear) la un atac punctual", a mai spus el, adăugând: "pentru noi este doar un răspuns, în cadrul apărării". "Dacă ne atacă, noi răspundem", a insistat el.

În ultimele zile, televiziunea de stat rusă a încercat să facă utilizarea armelor nucleare mai acceptabilă pentru public, potrivit AFP.

"De două săptămâni auzim la televizor că ar trebui deschise silozurile nucleare", a declarat marţi Dimitri Muratov, redactor-şef al unui jurnal rus independent şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Rusia şi-a plasat forţele nucleare în alertă maximă la scurt timp după ce a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie. Vladimir Putin a ameninţat că Rusia va răspunde printr-un atac "fulgerător" la orice ingerinţă strategică la ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, scena unei campanii militare ruse de peste două luni, conform agenţiei de presă franceze.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb