Şeful grupului Wagner se plânge de lipsă de muniţie pentru oamenii săi din Ucraina

D.T.
Internaţional / 6 martie 2023

Şeful grupului Wagner se plânge de lipsă de muniţie pentru oamenii săi din Ucraina

Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, ai cărui oameni sunt în prima linie pe frontul din estul Ucrainei, s-a plâns din nou de lipsă de muniţii, punând întârzierile în livrări pe seama unei posibile "trădări", relatează Agerpres.

"Au fost date ordine pentru livrare la 23 februarie. Însă până în acest moment majoritatea muniţiilor nu au fost trimise", a declarat Prigojin într-un mesaj publicat ieri seară pe reţelele de socializare.

El a evocat două motive posibile pentru a explica această întârziere: "Birocraţia obişnuită şi o trădare".

Combatanţii Wagner sunt în prima linie în lupta pentru Bahmut, oraş din estul Ucrainei pe care Rusia încearcă să îl ocupe de mai multe luni şi unde forţele Moscovei şi cele ale Kievului au suferit pierderi grele, adaugă sursa.

Luna trecută, Prigojin şi-a înmulţit criticile virulente la adresa ministrului apărării rus, Serghei Şoigu, şi a şefului Statului Major, Valeri Gherasimov, acuzându-i de "trădare" prin refuzul de a furniza muniţie grupului Wagner. Câteva zile mai târziu, Prigojin a anunţat că vor fi livrate muniţii în cele din urmă.

Semn că tensiunile persistă, într-un video publicat în weekend, Prigojin a părut să atenţioneze armata rusă, afirmând că, în cazul în care "Wagner se retrage acum din Bahmut, întregul front s-ar prăbuşi", se mai precizează în sursă.

"S-ar prăbuşi până la frontierele cu Rusia, poate chiar şi mai departe. La modul general, situaţia nu ar fi cea mai plăcută", a adăugat el.

În ciuda tensiunilor puternice dintre Wagner şi armată, forţele ruse au avansat în ultimele zile în jurul Bahmutului, ameninţând să încercuiască acest oraş pe care ucrainenii continuă să îl apere cu înverşunare.

Ieri, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup de experţi americani, a estimat că forţele ucrainene sunt "cel mai probabil pe punctul de a efectua o retragere tactică de o amploare limitată" la Bahmut.

În timp ce unii analişti se întreabă despre interesul ucrainenilor de a se agăţa de acest oraş în prezent devastat, ISW a estimat că apărarea Bahmutului rămâne "sensibilă din punct de vedere strategic", deoarece ea "continuă să epuizeze efectivele şi echipamentele Rusiei".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bine ca mai recunoaste unul din cand in cand.

    Butoiasul cu Botox (Putin) neaga si isi face soldatii mincinosi!

    Altfel bineteles, totul este roz, Rusia merge din crestere in crestere, a democratiei si a nivelului de trai... 

    Prigojin pare ca urmareste sa le ridice moralul ucrainienilor, dupa ce a incercuit Bahmutul fiind lipsit de munitie, conform britanicilor.

    1. Sodatul rus lupta cu pieptul dezgolit aruncand covoare de rachete, bombe si obuze de la zeci si sute de kilometri distanta, conform rusilor.

    Nici noi nu mai dam bani+arme la Zelenski,

    HUUUURRRRAAAA

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb