SENAT: Zile libere pentru supreavegherea copiilor, inclusiv în perioada vacanţelor şcolare

S.B.
Miscellanea / 23 aprilie 2020

Zile libere pentru supreavegherea copiilor, inclusiv în perioada vacanţelor şcolare

Părinţii vor beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a decretării stării de urgenţă, inclusiv în perioada vacanţelor şcolare, conform unui proiect adoptat în şedinţa online de joi a Senatului, conform Agerpres.

"Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare modificarea prevederilor Legii nr.19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a decretării stării de urgenţă, în sensul acordării zilelor libere inclusiv în perioada vacanţelor şcolare", se arată în raportul de admitere a proiectului, aprobat în comisia de specialitate.

Proiectul are în vedere desfăşurarea activităţilor pe timpul zilei de către copiii în vârstă de până la 12 ani, în condiţii de siguranţă, sub supravegherea unuia dintre părinţi, potrivit expunerii de motive.

Conform proiectului de act normativ, efortul bugetar suplimentar estimat este de aproximativ 510.750.000 lei, bani ce vor reveni unui număr de aproximativ 500.000 de angajaţi.

Senatorul PSD Florian Bodog a declarat că grupul parlamentar social-democrat va vota în favoarea proiectului de act normativ, care vine să facă "reglaje fine" la Legea 19 şi la OUG 30.

"Actul normativ se referă la unele facilităţi care se acordă părintilor care stau să îşi îngrijească copiii în perioada afectată de pandemie şi la modul în care acordă retribuirea părintelui care îşi îngrijeşte copilul", a precizat Bodog.

Potrivit liderului grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, elementul inedit al acestei iniţiative legislative este introducerea în categoria unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de educaţie ante-preşcolară.

Senatorul USR Mihai Goţiu a spus că grupul pe care îl reprezintă va vota pentru acest proiect, pentru că nu e vorba doar de supravegherea celor mici, ci de oferirea unui suport emoţional, pentru că, aşa cum arată şi studiile psihologilor, dar şi rapoartele mai noi, de când a început epidemia de coronavirus, s-a demonstrat că adolescenţii şi copiii sunt afectaţi negativ, din punct de vedere psihic, de izolarea socială, de faptul că interacţiunea cu colegii, cu prietenii, cu alte persoane, este redus, iar rezilienţa psihică este mult mai îndelungată în cazul acestora.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 41/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb