Senatorii, buget cu aproape 8% mai mare anul viitor

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică / 11 octombrie 2022

Senatorii, buget cu aproape 8% mai mare anul viitor

Peste 22 milioane lei, alocaţi pentru plata pensiilor speciale ale foştilor senatori

Plenul Senatului a aprobat, ieri, bugetul propriu pe anul 2023, cu 72 de voturi "pentru", 23 "împotrivă" şi 12 abţineri.

"Biroul permanent prezintă plenului Senatului, spre aprobare, proiectul bugetului instituţiei pe anul 2023. Bugetul Senatului României cu sume alocate din bugetul de stat 324.990.000 lei credite de angajament şi 324.990.000 lei credite bugetare a fost fundamentat având în vedere asigurarea funcţionării instituţiei în condiţii normale, detaliat pe titluri şi de cheltuieli", a declarat, în plen, senatorul PSD, Cristina Mariana Stocheci.

Bugetul Senatului pentru anul viitor este cu 7,81% mai mare decât bugetul pentru 2022, iar preşedintele interimar Alina Gorghiu a precizat că majorarea este normală, dat fiind faptul că bugetul pentru anul în curs a fost raportat la cel din 2021, care a fost considerat an de pandemie, fapt ce a avut impact negativ asupra instituţiei publice.

"Eram la un moment dat la jumătatea anului, când am preluat conducerea Senatului, în imposibilitatea de a achita facturile de energie, de carburant, eram în imposibilitatea de a onora activităţile de diplomaţie parlamentară. (...) Bugetul pentru anul 2023 îl considerăm în limitele de funcţionare normală, fără niciun fel de extravaganţă din partea senatorilor sau a personalului Senatului. Cred că astăzi bugetul va fi transmis (...) Ministerului de Finanţe astfel încât să se cunoască limitele în care noi ne desfăşurăm activitatea din punct de vedere bugetar", a afirmat înaintea şedinţei de plen Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului.

Proiectul a fost contestat de liderul grupului USR, Radu Mihail, care a criticat faptul că 22 milioane de lei sunt alocate pentru pensiile speciale ale parlamentarilor.

"Această cifră arată în mod clar neputinţa sau rea-voinţa coaliţiei de guvernare, care refuză să rezolve problema pensiilor speciale ale parlamentarilor. (...) Din nou, un an de zile, vom plăti zeci de milioane de lei pentru că nu vreţi să aveţi integritatea, ca partide, să faceţi ceea ce spuneţi. În buget o să fie această gaură de 22 de milioane, care merge către parlamentari. Tot în buget, avem o creştere de aproape 50% faţă de anul trecut pentru instituţii fantomă, Institutul Levantului, Institutul Revoluţiei Române, care, practic, e inexistent şi nu are niciun fel de legătură cu Revoluţia Română. Haideţi să renunţăm la aceste fosile unde se adună oameni care nu fac nimic, dar încasează banii de la Senatul României. Din cauza aceasta, USR nu poate vota acest buget dintr-o altă epocă când parlamentarii şi sinecuriştii profitau", a afirmat Radu Mihail.

Potrivit proiectului, cheltuielile de personal, în valoare de 191.267.000 lei, asigură plata indemnizaţiilor senatorilor şi a tuturor drepturilor de personal ale salariaţilor instituţiei.

"S-a luat în calcul finanţarea în anul 2023 a unui număr de 892 de posturi, din care 136 senatori şi 756 personal salariat în cadrul aparatului Senatului, a sumei forfetare cuvenite senatorilor pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor permanente, a drepturilor de delegare ale senatorilor în ţară şi în străinătate şi a voucherelor de vacanţă", a precizat Stocheci.

Suma alocată la capitolul "Bunuri şi servicii" este de 38.015.000 lei, bani necesari pentru asigurarea funcţionării şi întreţinerii sediului Senatului, pentru cheltuielile privind deplasările în ţară şi în străinătate ale senatorilor şi personalului, cheltuieli necesare desfăşurării activităţii instituţiei şi alte cheltuieli.

La titlul "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", suma de 6.600.000 lei este alocată finanţării Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

La titlul "Asistenţă socială" suma de 22.264.000 lei este alocată pentru acordarea indemnizaţiilor pentru limită de vârstă foştilor demnitari, în baza prevederilor art.49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cât şi indemnizaţiei cuvenite soţului/soţiei/copilului în cazul decesului funcţionarului public parlamentar aflat în activitate, potrivit prevederilor legale.

Bugetul adoptat de Senat a fost înaintat Ministerului de Finanţe pentru a fi inclus în proiectul bugetului de stat pentru anul viitor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb