Sentinţa în dosarul lui Tăriceanu, amânată pentru 22 aprilie

I.D.
Politică / 8 aprilie 2019

Călin Popescu Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Călin Popescu Tăriceanu (Sursa foto: Twitter)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pentru 22 aprilie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Pe 22 mai 2018, un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători a dispus achitarea lui Tăriceanu, printre motivele invocate fiind şi faptul că DNA avea suspiciuni că şeful Senatului ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, însă l-a audiat pe acesta în calitate de martor. În opinia primei instanţe, Tăriceanu s-ar fi autoincriminat dacă ar fi recunoscut în declaraţia de martor că ar avea vreo legătură cu retrocedarea Fermei Băneasa, informează Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmau că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb