Serbia în derivă

Suntem atât de preocupaţi de ceea ce se petrece dincolo de graniţa noastră estică - pe bună dreptate! - încât scăpăm din vedere o transformare îngrijorătoare care se întâmplă de ceva ani chiar lângă noi, la nici o oră cu maşina de Timişoara. Este vorba de deriva Serbiei către ultra-naţionalism.

Ultima trăznaie a conducătorilor de la Belgrad: vor re-introduce armata obligatorie. Pot să înţeleg rostul acesteia în statele precum Israelul, care sunt ameninţate de duşmani periculoşi. Dar Serbia nu este în pericol să fie invadată mâine de absolut nimeni. Toată afacerea are un singur rost: ca Serbia să îşi ameninţe în continuare vecinii, în primul rând pe Kosovo şi pe Albania.

În anii 1990, conducerea de atunci de la Belgrad a împins statele care făceau parte din Iugoslavia într-o baie de sânge. Urmările se cunosc. Fiecare republică şi-a văzut de drum, iar visul unei "Serbii Mari" s-a sfârâmat. Tribunalul ONU pentru crime în fosta Iugoslavie l-a pus sub acuzare pe Slobodan Miloşevici. Lista acuzaţiilor este înspăimântătoare: de la crime de război la distrugerea monumentelor istorice. Din păcate, Miloşevici a murit în timpul procesului.

Aşa că actuala clasă politică de la Belgrad nu pare să fi tras nici o conclizie raţională. Altfel nu îmi explic de ce actualul preşedinte, Aleksandar Vuèić, insistă să revină la retorica de grotă a lui Miloşevici.

Omul are antecedente. La începtul carierei sale politice, el a susţinut politica "Serbiei Mari". Pentru fiecare sârb ucis, vom ucide 100 de musulmani - se lăuda el pe atunci. După aceea a cerut, public, protecţie pentru Ratko Mladici, alt criminal de război. (Mladici a ajuns în cele din urmă la Haga, în urma presiunilor comunităţii internaţionale, şi acum este după gratii, condamnat pe viaţă pentru masacrul de la Srebeniţa).

În prezent, sub conducerea lui Aleksandar Vuèić, Serbia este o pseudo-democraţie. Pe locul 64 în Indexul Democraţiei din 2023, sub Thailanda, Bulgaria sau Mongolia. Marea problemă încă nici nu este asta, ci faptul că în politica externă Vuèić a ales să ţină partea Rusiei. Air Serbia zboară la Moscova. Chiar şi-a dublat numărul zborurilor de la invazia Ucrainei. (Oare este necesar să le fie acordat dreptul de survol acestor avioane?). Ministerul rus al Afacerilor Externe menţionează pe site-ul său la "parteneriatul strategic" cu Serbia şi "sentimentul profund şi reciproc de prietenie".

În caz că cineva a uitat, să îi amintim pe ce se bazează această prietenie. La 28 Iunie 1914 a fost asasinat, la Sarajevo, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei. Asasinii făceau parte dintr-o grupare ultra-naţionalistă sârbă, Tânăra Bosnie. Aceasta primise sprijin de la Mâna Neagră, o altă grupare teroristă, formată din ofiţeri ai armatei sârbe. Uciderea lui Franz Ferdinand a fost decisă la Belgrad, de fapt, de către colonelul Dragutin Dimitrijević "Apis", şeful Mâinii Negre.

Este posibil ca Rusia să fi fost la curent cu planul de asasinare. Dar oricum ar sta lucrurile, Rusia a asigurat spatele Serbiei atunci când aceasta a primit, aşa cum era de aşteptat, un ultimatum din partea Austro-Ungariei. Restul e istorie. Cu circa 20 de milioane de morţi.

Nici în prezent Serbia nu este porumbelul păcii. Acum câteva săptămâni regimul de la Belgrad a anunţat că va cumpăra avioane moderne Rafale din Franţa. La ce îi trebuie, putem doar să bănuim. Cât despre România, domnul Vuèić nu dă două parale pe ţara noastră, dovadă că şi-a permis să o sfideze acordându-i protecţie lui Sebastian Ghiţă, care fugea de Justiţia de la Bucureşti.

În aceste condiţii, este absolut de neînţeles de ce Serbia figurează în continuare pe lista statelor care candidează la aderarea la Uniunea Europeană. Iar autorităţile de la Bucureşti o susţin. Am căutat pe Internet declaraţii în acest sens. Sunt prea multe să le amintesc aici. Practic fiecare lider politic important o ţine aşa de 15 ani încoace. "România sprijină pe deplin eforturile Serbiei, etc".

Dar de ce mă mir? Politicienii din România nu au avut niciodată vreo problemă cu dictatorii, de orice fel. Prin anii 1970, Ceauşescu se afişa, încântat, cu Jean-Bedel Bokassa, preşedintele Republicii Centafricane, care avea obiceiul să îşi mănânce duşmanii politici. După ce ai digerat asta, orice devine posibil la sediul Ministerului de Externe...

Iată cel mai recent raport de ţară publicat de Freedom House. În Serbia, sub conducerea Partidului Progresist Sârb, drepturile politice s-au "erodat", iar guvernul "pune presiune" pe partidele de Opoziţie şi pe organizaţiile independente. Trebuie spus că acest partid face parte din Uniunea Internaţională a Democraţei, o organizaţie-umbrelă unde este membru şi Partidul Naţional Liberal din România. Acum ştiţi cine cu cine este prieten şi tovarăş...

M-am uitat să văd şi eu ce motiv raţional ar putea avea autorităţile pentru a închide ochii la ce face Serbia. Iată datele de la Agenţia Română pentru Comerţul Exterior (ultimul buletin găsit este din 2023). Serbia absoarbe abia 1,4 la sută din exporturile României, mai puţin decât Ucraina (1,75). Romănia aduce din Serbia doar 1,1 la sută din importurile sale, mai puţin decât din Kazahstan (2,6). Mai pe româneşte, nimic. Aşa că mă întreb şi eu: de ce?...