O delegaţie rusă condusă de către ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu efectuează o vizită de trei zile în Coreea de Nord, anunţă marţi ministerul rus şi presa de stat nord-coreeană, relatează CNN, conform news.ro.
Coreea de Nord este una dintre cele câteva ţări care susţine aprig invazia Ucraiei de către Rusia şi care acuză Occidentul de acest război.
Această vizită, cu ocazia marcării a 70 de ani de la sfârşitul Războiului Coreei (1950-1953), "va contribui la consolidarea legăturilor militare ruso-nord-coreene şi va fi o etapă importantă a dezvoltării cooperării între cele două ţări", anunţă Ministerul rus al Apărării.
Agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA confirmă vizita rusă.
O delegaţie de rang înalt din China efectuează săptămâna aceasta o vizită în Coreea de Nord.
Este vorba despre reprezentanţi de cel mai înalt rang ai Beijingului la Phenian după ce regimul lui Kim Jong Un a închis frontierele din cauza pandemiei covid-19.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2023, 13:13)
Se prefigureaza o mare alianta pravoslavnica intre Rusia, Coreea de Nord, China si Iran, probabil ca Shoigu este apostolul trimis sa ii crestineze. Ar trebui inclus si Teodosie in acest demers crestin inaltator.
2. Sa viziteze campurile bombardate cu munitie cu fra
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2023, 13:34)
Daca viziteaza campurile bombardate carpet bombing si cu munitie cu fragmentatie acum 70 de ani PER PEDES , are sa inteleaga de ce nimeni nu trebuie sa foliseasca munitie cu fragmentatie!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2023, 16:54)
A mers sa ia lumina!