Set de consultaţii şi analize de prevenţie gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani, de la 1 iulie

D.Ţ.
Miscellanea / 29 iunie 2021

Set de consultaţii şi analize de prevenţie gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani, de la 1 iulie

Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care intră în vigoare de la 1 iulie, aduce, ca principală noutate, un pachet de prevenţie - consultaţii şi analize medicale - care se adresează adulţilor cu vârsta de peste 40 de ani. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, afirmă că sumele decontate de CNAS pentru acest pachet de prevenţie "vor fi suplimentate oricât va fi nevoie" şi îi îndeamnă pe români ca, în cazul în care vor avea probleme cu accesarea gratuită a acestui pachet de prevenţie, să se adreseze CNAS sau casei judeţene de asigurări de sănătate.

Pachetul de consultaţii şi analize de prevenţie gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

Marţi, preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Ministerului Sănătăţii, a declarat: "Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. (...) Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său".

Adrian Gheorghe a explicat: "O altă măsură priveşte lăuzele, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţie la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere. (...) De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb