SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI PENTRU PIERDERILE DIN SISTEMUL BANCAR AMERICAN? Stres în aşteptarea testelor de stres

Piaţa financiară americană trăieşte din plin emoţia raportărilor financiare pentru primul trimestru din 2009. Toate privirile se îndreaptă către marile bănci, care încearcă să nu dezamăgească pe nimeni. Wells Fargo, Goldman Sachs şi JP Morgan au contribuit la menţinerea optimismului pe pieţe.

Apoi a venit Citigroup. După anumite reguli contabile, banca a înregistrat un profit de 1,6 miliarde dolari. După regulile clasice, care includ şi ele o doză semnificativă de fantezie, profitul a fost, de fapt, o pierdere de aproape un miliard. Doar faptul că obligaţiunile emise de Citi au scăzut în valoare a permis băncii să înregistreze un profit iluzoriu de 2,5 miliarde dolari. Neîncrederea învestitorilor în rezultatele raportate de Citi a determinat o scădere cu 9% a acţiunilor băncii la închiderea şedinţei de vineri de la NYSE.

Relevanţa redusă a rezultatelor pozitive, generată de modificarea unor cerinţe de raportare, determină o creştere accentuată a tensiunilor pe pieţele în aşteptarea concluziilor pentru testele de stres din sistemul bancar. O posibilă panică este motivul pentru care autorităţile mai analizează, încă, modul în care vor fi publicate rezultatele acestor teste, pentru primele 19 bănci din Statele Unite.

Profesorul Nouriel Roubini este printre cei care nu aşteaptă în tensiune concluziile autorităţilor. "Rezultatele testelor de stres - chiar înainte de a fi publicate - nu valorează nici cât hârtia pe care sunt scrise", scrie acesta pe site-ul companiei sale, Roubini Global Economics. Ce stă la baza acestui verdict?

O serie de indicatori macroeconomici - creşterea economică, rata şomajului şi scăderea medie a preţului locuinţelor - care au depăşit, deja, ipotezele celui mai pesimist scenariu din testele de stres

Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru economie în 2001 şi fost economist-şef al Băncii Mondiale, consideră că eforturile administraţiei Obama de salvare a sistemului bancar sunt destinate eşecului şi din alte motive. Într-o declaraţie pentru Bloomberg, profesorul Stiglitz arată că planul guvernului a fost conceput pentru a salva Wall Street-ul şi nu pentru crearea unui sistem financiar viabil. "Cei care au iniţiat planurile sunt fie cumpăraţi de bănci sau incompetenţi", a mai declarat Stiglitz.

Nici profesorul Willem Buiter, de la London School of Economics, nu este impresionat de un posibil rezultat pozitiv al testelor de stres din sistemul bancar american. Pe lângă faptul că declinul economic a depăşit cu mult cel mai pesimist scenariu al autorităţilor de la Washington, Buiter ne aminteşte şi că testul se concentrează doar asupra a 40% din activele bancare. Partea bilanţului constituită din creditele convenţionale, restul de 60%, va fi afectată în următoarele luni, ca urmare a contracţiei severe a economiei americane. Care este soluţia propusă de Willem Buiter? Extinderea programului de achiziţionare a activelor toxice cu încă 1,5 trilioane de dolari, din care 500 de miliarde să fie utilizate pentru recapitalizarea băncilor. Şansa ca "soluţia" să fie votată de Congres? Zero, după cum scrie profesorul pe blogul său de la Financial Times.

Chiar şi fără suplimentarea cu 1,5 trilioane a datoriei publice a Statelor Unite, fostul şef al auditului guvernamental din SUA (Government Accountability Office), David Walker, este îngrijorat de creşterea accelerată a acesteia, ca urmare a acestor programe de salvare a sistemului financiar. "Indiferent de declaraţiile politicienilor, acumularea datoriilor, în lipsa unor reduceri dramatice a dimensiunilor şi rolului guvernului, nu reprezintă decât creşteri amânate de taxe", a declarat acesta, conform unui articol de pe site-ul CNN. Mai trebuie reamintit ce efect "benefic" va avea creşterea taxelor asupra oricărei tendinţe pozitive din economie?

În aceste condiţii, nu este de mirare că autorităţile încearcă permanent să schimbe definiţia transparenţei, atunci când este vorba de publicarea informaţiilor legate de programele de susţinere a sectorului financiar.

Ce promitea actualul preşedinte american în timpul campaniei sale electorale? "Change we can believe in", care este şi titlul unei cărţi a lui Barack Obama. "Yes, we can" a fost sloganul său, dar acesta s-a transformat în "No, you can"t and don"t need to know", cel puţin după cum arată experienţa companiei Bloomberg LP. Aceasta încearcă să obţină, conform legii Freedom of Information Act, detalii privind împrumutul de 2 trilioane dolari, acordat de Federal Reserve instituţiilor financiare. Bloomberg consideră că cetăţenii trebuie să cunoască riscurile acestor împrumuturi, deoarece publicul a devenit un "investitor involuntar" în marile bănci de pe Wall Street. Şi o serie de membri ai Congresului au cerut mai multă transparenţă, dar fără rezultate.

Între timp, Federal Reserve a extins programul de achiziţie a obligaţiunilor guvernamentale şi la nivelul TIPS (Treasury Inflation Protected Securities). Principalul acestor obligaţiuni este indexat cu inflaţia, iar evoluţia lor este privită ca un semnal puternic al aşteptărilor inflaţioniste. Obligaţiunile clasice, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani, au înregistrat şi ele noi creşteri ale randamentelor, care le-au adus foarte aproape de nivelul înregistrat înainte de începerea relaxării cantitative.

Piaţa obligaţiunilor guvernamentale americane arată că Fed-ul este supus unor presiuni tot mai mari, ca rezultat direct al acţiunilor sale. Cu cât cumpără mai multe obligaţiuni pentru a le reduce randamentul, cu atât creşte îngrijorarea investitorilor cu privire la perspectivele inflaţioniste, care conduce la o creştere a randamentelor cerute. Cum va sparge banca centrală americană acest cerc vicios?

Chiar şi bilanţul Federal Reserve va avea nevoie de un test de stres, în curând, iar prognozele nu sunt deloc optimiste pentru administraţia Obama.