Sfîrşitul lumii

Ce mi-a venit, cu subiectul ăsta? Păi, nu vedeţi şi dumneavoastră cum persistă ceva "în aer"? Nu vă dau tîrcoale, presimţiri şi străluminări de conştiinţă? Nu simţiţi pulsul incert, ameţit, ostenit al unui soi de Fin du monde? Weltuntergang? Dacă nu, nu este cazul să vă îngrijoraţi! Sunteţi parte dintr-o solidă majoritate a locuitorilor plantei. Şi, desigur, dimpreună cu cei mai mulţi dintre bravii cetăţeni ai ţărişoarei noastre dragi, România. Tocmai de aceea scriu şi eu, ca să fiu de folos "maselor"! Marfă este pe alese!

De exemplu, pentru pasionaţii de cosmologie, astrologie, astrofizică şi alte farafastîcuri cu iz mai mult sau mai puţin ştiinţifico-esoteric, sfîrşitul lumii noastre planetare poate fi realizat, fără mari dificultăţi, oricînd, de un banal impact meteoritic. Apophis, spre exemplu, bolovanul ăla de vreun kilometru, doi lăţime, care ne tot vizitează şi trece de fiecare dată la mustaţă pe lîngă, în cazul în care s-ar hotărî să intersecteze orbita Pămîntului într-un punct oarecare ar elibera energia a nu mai puţin de 900 de megatone exploziv clasic. Suficient nu pentru unul, ci pentru 10-20 de sfîrşituri ale lumii noastre, suprapuse, concomitente, sandvici. Mă rog, dacă vă convine şi vă aranjează mai mult, atunci puteţi alege o furtună solară ceva mai năbădăioasă capabilă să lase planeta fără atmosferă. O furtună liliputană, una aşa "de control", mult mai cuminte, prin 1989, a prăjit transformatoarele şi alte elemente ale reţelelor de transport electricitate pe vreo jumătate de continent şi a lăsat 6 milioane de muritori din America şi Canada fără curent electric aproape o săptămînă. Dacă nu vă daţi în vînt după plajă şi radiaţii solare, puteţi alege nişte explozii gama tocmai din centrul galaxiei ori de pe la te miri care gaură neagră, pulsar, supernovă etc. capabile să stingă orice urmă de viaţă planetară, cît ai bate din palme. Pasionaţii de literatură pot consulta cu folos captivanta povestire a lui Fritz Leiber, "O grămăjoară de aer". Încă de prin 1951, autorul a imaginat scenariul unui forţat "exil" planetar, în care Pămîntul a fost aruncat la periferia periferiei sistemului solar. Click, cum stingeţi dumneavoastră lumina în casă, cu o simplă mişcare de întrerupător.

Ei, dacă nu sunteţi un visător înrăit, cu ochii mereu pe cer, şi vă consideraţi ceva mai cu picioarele pe pămînt, atunci puteţi alege din raftul bogat al catastrofelor terestre. Erupţii vulcanice masive, cutremure, potopuri, secete seculare, mini şi micro glaciaţiuni, inversarea polilor magnetici, găuri de ozon şi multe alte mega modificări la nivel planetar. Apropos, aţi văzut imaginile cu "gaura" care se cască în Africa la interfaţa plăcilor somaleză şi africană? Vreo cinci centrimetri de prăpastie în plus, în fiecare an! Spectaculos!

Să zicem că sunteţi pasionaţi de biologie. Păi, aici e marfă cîtă vreţi, pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Virusuri, bacterii, molime fără leac, degenerescenţă accelerată, autofagie imunitară etc. Lista e pur şi simplu fără sfîrşit. Dacă iei în considerare "experienţa României" şi precaritatea serviciilor sale medicale, mai ales cele în regim de urgenţă, atunci chiar că nu e nevoie de prea mult ca să ne trezim cu populaţia înjumătăţită doar într-un sezon - două de "gripă" mai rebelă! Panica în care s-au prăbuşit autorităţile noastre confruntate cu "balaurul" Covid şi măsurile alandala la care au recurs călcînd în picioare legi, ştiinţă, constituţie, drepturi cetăţeneşti, orice, dau o imagine cît se poate de convingătoare a tabloului unui sfîrşit de lume local, pe care te poţi baza, oricînd! La urma, urmei, nici măcar nu este nevoie să se îmbolnăvească oamenii. Este suficient să se prăpădească în masă cîteva zeci de specii de albine, gîndaci, păsări, plancton sau crustacee, pentru ca lanţurile trofice să se rupă definitiv şi hrana întregii omeniri să dispară. Nu dintr-odată, dar suficient de repede pentru a percepe sfîrşitul inevitabil şi crunt al unei mari majorităţi a populaţiei. S-au mai văzut cazuri şi oamenii nu au ezitat prea mult să se mănînce între ei, la propriu. Vezi consemnările scrierilor egiptene care marchează prăbuşirea dramatică a civilizaţiei Nilului în urma unei catastrofe ecologice relativ banale. Revărsările majestuosului fluviu au încetat circa un deceniu. La apogeul destrămării sociale, oamenii îşi mîncau copiii!

În sfîrşit, să zicem să sunteţi un "umanist". O persoană înclinată mai degrabă spre problemele, situaţiile şi consecinţele activităţilor umane, la nivel macro social şi planetar. Nu e nevoie decît să vă alegeţi catastrofa preferată. Poluarea ireversibilă a apelor, solului şi aerului, respectiv epuizarea ecosistemelor bazate pe fertilitatea solului şi sustenabilitatea acvatică sunt deja dezbătute intens şi au devenit parte din agenda politică. Pe ici, pe colo, desigur! Noi încă "construim" cu elan şi cu succes focare masive de poluare şi de molime la marginea oraşelor, botezate ingenios "gropi ecologice". Există însă şi alte modalităţi şi cauze capabile să producă prăbuşirea unei civilizaţii globalizate. Puteţi afla corelaţiile sistemice şi interdependenţele critice dintre dinamica demografică globală, consumul planetar de resurse neregenerabile, factori de risc biologici cu efecte globale şi alte variabile generate de activităţile umane, spre exemplu, din rapoartele Clubului de la Roma. Dacă nu vă sună bine firma aceasta, atunci puteţi consulta cu mult folos minunata lucrare a lui Eric H. Cline, "1177". Anul în care civilizaţia globalizată a epocii bronzului, dezvoltată în arealul mediteranean, s-a destrămat. Definitiv! Ireversibil! Corelaţiile sistemice nu iartă pe nimeni, iar efectul de domino nu este rezervat doar fizicii solidelor.

În acest moment al desfăşurării naraţiunii, ştiu bine că cititorul meu e deja sătul de oferta de catastrofe planetare trecute la repezeală în revistă, dar tot nelămurit a rămas. De ce s-ar ocupa cineva tocmai acum de un asemenea subiect?

Un răspuns valabil, cel puţin pentru lumea creştină şi ariile învecinate ale religiilor abrahamice, ar fi acela că, în aceste zile, stăm cu faţa către un "sfărşit de lume". Sfîrşitul lumii în care Christos a umblat printre oameni. Un sfîrşit dramatic, marcat de sacrificiul "Fiului" pe altarul ridicat "Tatălui". Suntem îndemnaţi nu doar să îl contemplăm, ci să îl reconstituim, să îl reactualizăm, să îl retrăim în tot dramatismul său uman şi spiritual. Şi, dacă altceva nu mai este în stare să ne rupă de zgomotul asurzitor al reclamelor lumii mercantile sub care stăm deja îngropaţi, atunci poate că gîndul la "sfîrşitul lumii" ar putea totuşi să ne ajute.