SGG: Reorganizarea ANSVSA nu a fost propusă de către noi, ci de către Autoritate

T.D.
Companii / 25 februarie 2011

Secretariatul General al Guvernului (SGG) susţine că proiectul de reorganizare a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), despre care se susţine că ar prevede, printre altele, şi propunerea de privatizare a laboratoarelor sanitar-veterinare, nu îi aparţine.

Potrivit SGG, "proiectul de act normativ de reorganizare a activităţii Autorităţii a fost iniţiat şi propus de ANSVSA şi semnat de conducerea acesteia", fiind transmis SGG, conform unui comunicat al instituţiei, remis redacţiei.

În documetul citat se arată: "SGG a redactat o notă în care au fost prezentate consideraţii referitoare la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile ANSVSA, în raport cu variantele de reorganizare propuse, în scopul exclusiv al raportării şi al informării Guvernului. Nota nu poate constitui temei juridic pentru elaborarea, avizarea şi adoptarea unui act normativ şi nu este un proiect de act normativ care se transmite spre consultare publică, potrivit legii".

Reprezentanţii SGG au menţionat că proiectul de act normativ nu este finalizat şi, prin urmare, nici nu a fost introdus pe circuitul de avizare, etapa premergătoare obligatorie anterior includerii pe agenda de lucru, în vederea dezbaterii şi adoptării de către Guvern.

Precizarea SGG vine după ce deputatul PSD de Arad Ciprian Luca a susţinut că SGG a înaintat o propunere privind privatizarea laboratoarelor de analize sanitar-veterinare din toate judeţele ţării, în care s-au făcut investiţii de peste 500 milioane euro din fonduri SAPARD.

În opinia parlamentarului, acest demers este un atentat la siguranţa naţională întrucât noii proprietari privaţi ar fi interesaţi de reducerea costurilor de operare prin folosirea unor produse slabe calitativ.

Şeful ANSVSA, Radu Roatiş, a susţinut, însă, la rândul său, că demersul de reorganizare al Autorităţii a fost solicitat Guvernului de o serie de asociaţii private. Roatiş a subliniat că ANSVSA a prezentat SGG un punct de vedere prin care se pronunţă împotriva modificării structurii instituţiei.

ANSVSA funcţionează, din 2009, în subordinea Guvernului, în coordonarea primului-ministru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb