Şi eu sunt "neofascist"!

Occidentul geme şi se vaită. Ursula ameninţă.

De ce?

Pentru că scrutinul din Italia "l-a demisionat" pe Mario Draghi, omul sistemului (financiar) şi a dat câştig de cauză dreptei conservatoare, în frunte cu partidul Fratelli d'Italia. Liderul său, Giorgia Meloni, va fi următorul prim-ministru.

Giorgia Meloni nu reprezintă sistemul, ci se declară adversara lui. Şi chiar pare să fie, dacă ne luăm după etichetările de care are parte, dintre care "noua faţă a extremismului de dreapta" şi "succesoarea fascismului"/"neofascistă" par cele mai blânde.

Citatul de mai jos cuprinde esenţa discursului electoral al Giorgiei Meloni:

"Afirmă despre noi că suntem periculoşi, extremişti, rasişi, fascişti, homofobi şi negaţionişti, pentru că spunem: Da, familiilor naturale! Nu, lobby-urilor LGBT! Da, identităţii sexuale! Nu, ideologiei de gen! De ce este familia un inamic? De ce este familia aşa de înspăimântătoare? Este un singur răspuns la aceste întrebări: pentru că ne defineşte. Pentru că defineşte identitatea noastră. Pentru că tot ce ne defineşte este acum un inamic pentru cei ce doresc ca noi să nu mai avem o identitate. Să fim nişte sclavi, consumatori perfecţi. Ne atacă identitatea naţională, ne atacă identitatea religioasă, ne atacă identitatea de gen, ne atacă identitatea familiei. Nu mă pot defini ca italiană, creştină, femeie, mamă. Nu! Trebuie să fiu cetăţeanul X, genul X, părinte 1, părinte 2. Trebuie să fiu un număr. Pentru că atunci când sunt doar un număr, când nu mai am o identitate sau rădăcini, atunci o să fiu sclavul perfect, la mila speculanţilor financiari. Consumatorul perfect. Acesta este motivul pentru care inspirăm atât de multă frică. Pentru că noi nu vrem să fim nişte numere. O să apărăm valoarea fiinţei umane. Fiecare om. Pentru că fiecare dintre noi are un cod genetic unic, care nu se repetă. Şi fie că vă place sau nu, acest lucru este sacru. O să-l apărăm. O să-L apărăm pe Dumnezeu, ţara, familia. O să ne apărăm libertatea! Pentru că noi nu o să fim niciodată sclavi, simpli consumatori la mila speculanţilor financiari. Aceasta este misiunea noastră, de aceea candidez!"

Dacă acesta este un mesaj neofascist, atunci ŞI EU sunt neofascist!

Numai că discursul nu este în nici un fel fascist, ci creştin-democrat!

Ameninţător, pentru că ÎL bagă pe Dumnezeu în discuţie! Consecutiv, democraţia creştină este sub asediu în toată Europa.

Democraţia creştină este o ideologie politică, care urmăreşte să aplice principiile creştine în politica publică: om - familie - naţiune - Dumnezeu. Obiectivul general al democraţiei creştine este binele comun.

În practică, democraţia creştină este considerată a fi de centru-dreapta în domeniile culturale, sociale şi morale şi de centru-stânga în ceea ce priveşte economia, dreptul muncii, drepturile civile şi mediul; pledează pentru o economie socială de piaţă şi pune accent pe comunitate, solidaritate socială şi un stat al bunăstării.

Deşi Uniunea Europeană este un proiect creştin-democrat, iar prosperitatea sa se datorează rădăcinilor sale iudeo-creştine şi standardelor morale consecutive, în constituţia Uniunii Europene nu apare cuvântul creştin. Uniunea Europeană vrea să se rupă de Dumnezeu.

Viziunea lumii derivată din Iluminism, care a dat naştere ideologiilor criminale ale secolului trecut, rămâne foarte prezentă. Elitele europene visează să clădească o societate fără Dumnezeu.

Îndepărtarea de credinţă duce la prăbuşirea morală.

Tot ce se întâmplă astăzi în lume este împotriva Creştinătăţii. Civilizaţia occidentală este sub asediu, iar atacatorii nu sunt Rusia, China sau Islamul, ci sunt din interior. Forumul Economic Mondial pare să fie strategul, iar preşedinta comisiei europene, Ursula von der Leyen, vârful de lance.

Suntem martorii unui fenomen foarte periculos la nivel european: guvernanţa democratică este înlocuită în tot mai mare măsură cu dictatul celor bogaţi şi puternici. Din păcate, celebrul opozant rus Vladimir Bukovski pare să fi avut dreptate când a afirmat că Uniunea Europeană este periculos de asemănătoare cu Uniunea Sovietică, fiind o construcţie în care 1) decidenţii reali nu sunt aleşi, ci numiţi, 2) aleşii nu au practic nici o putere şi 3) birocraţia imensă generează corupţie.

Nu-i de mirare că numărul euroscepticilor creşte, dar faptul că ei se orientează spre partidele creştin-democrate reaprinde speranţa!