La Sibex, debutul săptămânii nu părea să dea prea mari speranţe pentru o evoluţie foarte consistentă, datele de la jumătatea şedinţei de tranzacţionare indicând doar 29 de contracte futures cu o valoare de aproape 340.000 de lei. Totuşi, perspectivele pentru ca partea secundă să aducă o prezenţă mai solidă a jucătorilor erau încă deschise, în condiţiile care programul pe piaţa futures sibiană este unul extins.
Derivatul care are ca activ suport indicele Dow Jones era cel mai tranzacţionat, înregistrându-se 17 contracte pe scadenţa iunie. Pentru acest termen preţul valabil la ora 16.45 era de 17.822 puncte şi indica o scădere de 50 de puncte faţă de "start of day price", calculat de ATHEXClear la 17.872 de puncte. Comparativ cu închiderea din ultima şedinţă a săptămânii trecute, se înregistra o depreciere de 79 de puncte.
Derivatul pe preţul unciei de aur era la rândul său prezent în statistica zilei şi, conform datelor de la ora 16.45, pe simbolul GOLD 16F, care defineşte scadenţa iunie, se înregistrau 10 contracte. Deşi grecii de la ATHEXClear au stabilit o cotaţie de referinţă (start of day price) de 1267,9 dolari, în scădere faţă de închiderea de vinerea trecută, fapt ce putea sugera o direcţie descendentă, cotaţia futures a aurului a continuat să se aprecieze, sporind randamentele cumpărătorilor. Astfel, aceasta era estimată la 1285,5 dolari/uncie, după o creştere de 17,6 USD faţă de "start of day price"(-). Raportat la închiderea de vineri 10 iunie, cotaţia creştea cu 14,5 dolari. Şi pe pieţele externe aurul continua să se menţină "verde", atingând cel mai bun nivel de la mijlocul lunii mai încoace, pe fondul deprecierii dolarului şi al scăderii cotaţiilor acţiunilor, cauzată de aversiunea faţă de risc a investitorilor de dinaintea întâlnirilor mai multor bănci centrale, care vor avea loc în această săptămână, dar şi de apropierea datei de 23 iunie, când britanicii vor vota dacă să părăsească sau nu Uniunea Europeană.
Se mai înregistrau 2 contracte pe derivatul care are ca activ suport acţiunile Facebook. Cotaţia USFCB 16F era estimată la 114,45 dolari, în minus cu 1,88% faţă de "start of day price" (116,65 USD).
Pe segmentul de piaţă spot administrat de Sibex nu se înregistra nicio tranzacţie(--).
(-)preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.
(--) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.45