SIBEX Scăderile semnificative au dus la creşterea numărului de contracte

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 22 octombrie 2012

La Sibex, ultima zi a săptămânii trecute s-a caracterizat prin scăderi ample ale cotaţiilor. Pe acest fond, speculatorii au fost mai activi iar lichiditatea a atins cel mai bun nivel din aproape o lună. Au fost încheiate peste 2300 de contracte cu o valoare de aproape 25 de milioane lei. Totuşi, raportat la amplitudinea variaţiilor, volumul este în continuare unul redus. Este şi părerea unui analist din piaţă care consideră că "este evident că Sibex suferă la capitolul credibilitate, de vreme ce pe fondul unor variaţii semnificative care în trecut generau un interes mult mai mare, acum volumul nu a trecut nici măcar bariera de 2500 de contracte".

Speculaţiile pe preţul futures al Dow Jones au fost cele care au generat cea mai mare parte din lichiditatea pieţei, prin cele peste 1300 de contracte încheiate pe scadenţa decembrie. Cotaţia indicelui s-a depreciat cu 231 de puncte şi a închis la 13.260 puncte. Pe piaţa acţiunilor din SUA indicii s-au devalorizat de asemenea după ce prim-ministrul Spaniei, Mariano Rajoy, a declarat că nu se confruntă cu presiuni pentru a căuta un plan de salvare.

Perechea euro/dolar a atras vineri 248 de contracte pe scadenţa decembrie, speculatorii mizând pe scăderea monedei unice cu 0,39% faţă de dolar, până la 1,3025 USD. Moneda comună a fost afectată la rândul ei de declaraţiile şefului guvernului spaniol care au alimentat grijile despre prelungirea crizei datoriilor şi au determinat a doua zi de scădere pentru euro pe pieţele externe.

Un interes în creştere s-a înregistrat pe derivatele care urmăresc preţul aurului, în condiţiile unor scăderi semnificative. Simbolul SIBGOLD octombrie a atras 433 de contracte iar cotaţia a scăzut cu 24,6 dolari, la 1718,7 USD/uncie. Pentru SIBGOLD_RON, derivat cu mărime de 10 uncii, numărul contractelor a fost de 116 iar cotaţia a pierdut 21,7 USD, închizând la 1722,1 dolari/uncie. Scăderea cotaţiei metalului preţios a venit în contextul aprecierii dolarului, cele două active evoluând de regulă de direcţii contrare.

Tot pe piaţa Sibex, şedinţa din 19.10, a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractul futures pe petrol cu simbolul DEOIL_LSC, scadenţa noiembrie. Preţul de lichidare la scadenţă a poziţiilor rămase des-chise este egal cu valoarea preţului de cotare (settlement price) a contractului futures E-mini Light Sweet Crude Oil pentru aceeaşi scadenţă publicat de Chicago Mercantile Exchange în ziua scadenţei. Închiderea poziţiilor rămase deschise a fost efectuată sâmbătă 20.10 de către Casa Română de Compensaţie. Dacă scadenţa noiembrie s-a încheiat, speculatorii au tranzacţionat preţul petrolului pe scadenţa decembrie şi au încheiat 93 de contracte DEOIL_LSC, cotaţia bariului pierzând 0,35% până la 90,7 USD.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb