SIBEX Schimburi record cu acţiunile TRSB pe ATS-ul Sibex

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 octombrie 2015

La Sibex, cea de-a patra şedinţă a săptămânii a ridicat semnificativ ştacheta lichidităţii de pe sistemul alternativ de tranzacţionare al Sibex, care continuă să surprindă în mod plăcut. Conform datelor de la ora 17.30 (1), pe ATS-UL bursei sibiene se înregistraseră schimburi cu 3.000.700 de acţiuni, având o valoare de 1.052.531,95 lei, Astfel, ziua de joi a intrat direct în top trei al celor mai bune sesiuni de pe piaţa spot Sibex, revendicând "bronzul". Este pentru a doua oară în acest an când segmentul ATS iese din tipare, după ce, în data de 5 august s-a consemnat volumul record de pe acest segment.

"Actorul" principal al şedinţei a fost compania Transcom S.A Sibiu, (TRSB) pentru care s-au consemnat schimburi record, cu 3.006.945 de acţiuni din şapte tranzacţii, dintre care un "deal" de trei milioane de acţiuni, realizat, conform datelor de pe site-ul operatorului de piaţă, imediat după ora 12.00, la un preţ de 0,35 lei/acţiune, în creştere cu 16,67% faţă de cotaţia de închidere din ziua precedentă. Compania Transcom S.A. Sibiu are ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi s-a listat pe ATS-ul Sibex în data de 12 august, anul curent, având un total de 4,805.920 de acţiuni, cu o valoare nominală de un 0,10 lei/acţiune. Practic, prin schimburile realizate s-a tranferat 62,56% din societate.

Tot pe ATS se mai observau schimburi cu 35 de acţiuni Armax Gaz şi 20 de acţiuni Saturn. O acţiune ARAX era cotată la 2,45 lei, în urcare cu 2,08%, iar o acţiune SATU valora 6,45 lei, în minus cu 0,77%.

În ceea ce priveşte piaţa derivatelor, după aproape jumătate din programul de tranzacţionare, se înregistrau doar 8 contracte, iar valoarea aferentă acestora era de 133.610 lei. Sigurul produs tranzacţionat era derivatul pe Dow Jones, scadenţa decembrie 2015. DEDJIA 15L valora 16.708 puncte, nivel în scădere cu 272 de puncte în comparaţie cu preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare (2), stabilit de ATHEXClear la 16.908 puncte.

(1) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

(2) Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb