SIBEX Speculatorii, fără reacţie la recordurile Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 decembrie 2014

Luna cadourilor nu a debutat prea bine pentru Sibex, în prima săptămână din decembrie înregistrându-se doar puţin peste 2000 de contracte. Jucătorii continuă astfel pe linia trasată în noiembrie, menţinând bursa sibiană într-o zonă extrem de tulbure din perspectiva lichidităţii.

Don totalul menţionat, 427 de contracte cu o valoare de 6,31 milioane de lei au fost încheiate în şedinţa de vineri 5 decembrie. Aceasta a fost una de scadenţă, contractele futures valutare cu termenul decembrie 2014 şi simbolurile EUR/USD_RON, EUR/CHF_RON, EUR/GBP_RON, EUR/JPY_RON, GBP/USD_RON, USD/CHF_RON, USD/JPY_RON, ajungând la maturitate. Conform sitului operatorului de piaţă, închiderea poziţiilor rămase deschise a fost efectuată de către Casa Română de Compensaţie în cursul zilei de sâmbătă, 6 decembrie.

Derivatul pe Dow Jones a mai bifat o zi în care a atras cei mai mulţi speculatori, finalul sesiunii de vineri găsind simbolul DEDJIA_RON decembrie cu un total de 250 de contracte. Cotaţia futures de la Sibiu a celui mai cunoscut indice din lume a crescut cu 78 de puncte, şi a închis foarte aproape de pragul de 18.000 de puncte, mai exact la un nou nivel record cifrat la 17.952 de puncte, după ce intra - day maximul atins a fost de 17.978 de puncte. Şi în SUA s-au consemnat creşteri, indicii reprezentativi atingând noi recorduri, Dow Jones apropiindu-se la mai puţin de 10 puncte de nivelul de 18.000 de puncte în şedinţa de vineri de la NYSE, după ce datele peste aşteptări privind angajările au contrabalansat efectul negativ adus de scăderile companiilor din sectorul energetic. Reacţia speculativă la atingerea acestor recorduri a fost însă una extrem de timidă pe piaţa sibiană.

În condiţiile în care derivatele valutare au avut zi de scadenţă, perechea euro/dolar a fost tranzacţionată atât pentru decembrie, prin 61 de contracte, cât şi pentru martie 2015 prin 59 de contracte. Pentru scadenţa care s-a încheiat vineri, ultima tranzacţie a fost efectuată la 1,2291 USD pentru un euro. În raport cu martie 2015, moneda unică a pierdut aproape un procent şi a închis la 1,2300 USD.

S-au consemnat tranzacţii şi pe sectorul derivatelor pe mărfuri, unde petrolul, tranzacţionat prin derivatul DEOIL_LSC, a strâns 21 de contracte pe scadenţa ianuarie 2015. Cotaţia futures a barilului s-a depreciat cu 0,36% la 65,95 USD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb