Bursa sibiană a înregistrat, în intervalul 14-18 noiembrie, o lichiditate foarte bună atât pe piaţa spot, cât şi pe piaţa futures.
Pe piaţa acţiunilor, participanţii au transferat în total 1.663.500 de acţiuni Sibex (SBX) cu o valoare de 2,3 milioane de lei, la preţul de 1,39 lei pe acţiune, cel mai mare volum din acest an.
Pe piaţa futures, s-au tranzacţionat 36.599 contracte futures şi opţiuni, cu o valoare de 303 milioane de lei.
Spre deosebire de sesiunile precedente, când produsele externe erau cele mai tranzacţionate, săptămâna trecută SIF-urile din sectorul derivatelor pe acţiuni, au revenit în atenţia investitorilor.
SIF Oltenia a înregistrat aprecieri ridicate în ultimele sesiuni de tranzacţionare, cotaţia urcând de la 0,8840 lei (în 1 noiembrie) până la 1,2373 lei la închiderea şedinţei de vineri. În ceea ce priveşte celelalte SIF-uri, am văzut o creştere importantă, de peste 5%, în cazul SIF Muntenia (DESIF4), la preţul de 0,6450 lei în şedinţa de vineri. Pe parcursul săptămânii s-au remarcat acţiunile SIF Transilvania (DESIF3), care au crescut cu peste 10% în şedinţa de marţi, la preţul de 0,5700 lei.
Creşterile se datorează anunţului cu privire la proiectul legislativ prin care se prevede majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5%, ce va fi discutat pe data de 22 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.
Cel mai mare volum din piaţa acţiunilor l-a adus SIF Oltenia, cu 5.890 de contracte.
Pe de altă parte, contractele futures cu activ suport indicele Dow Jones, uncia de aur şi paritatea Eur/Usd s-au tranzacţionat în scădere, cu excepţia zilei de vineri. Cele mai importante ştiri care au mişcat pieţele în această direcţie au venit din Europa.
Pe piaţa futures sibiană, cea mai mare scădere s-a putut observa în sectorul derivatelor valutare. Moneda unică europeană s-a devalorizat trei zile la rând în raport cu dolarul american. Valoarea contractului cu activ suport raportul Eur/Usd a coborât de la 13.841 lei (1,3841 cotaţia din 8 noiembrie) până la 13.469 de lei (1.3469 cotaţia din 16 noiembrie).