Pe piaţa Sibex, penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a fost caracterizată de o evoluţie mixtă a cotaţiilor, înregistrându-se scăderi pe anumite scadenţe ale derivatelor de pe segmentul SIF şi derivatul pe indicele american Dow Jones, respectiv creşteri pentru preţul futures al euro. Volumul tranzacţionat s-a cifrat la 2.331 contracte (2.321 futures şi 10 opţiuni). Numărul tranzacţiilor a fost de 707, iar valoarea aferentă acestora s-a cifrat la 5,72 milioane lei. Numărul poziţiilor futures a ajuns la 43.176
Tranzacţiile realizate cu simbolul DESIF 5 au dus acest simbol pe primul loc în topul zilei. Cele 1,936 contracte încheiate pe toate scadenţele au reprezentat rularea în echivalent a 1,93 milioane de acţiuni SIF5. Scadenţa martie a atras 1232 contracte din totalul menţionat. Pentru acest termen, DESIF 5 au deschis la 1,6075 lei/acţiune şi au variat apoi între un minim de 1,5914 şi un maxim de 1,6160 lei. În urma deprecierii de 1,20% consemnată la închidere, cotaţia a ajuns la1,5961 lei/titlu. Pentru iunie 2010, DESIF 5 au fost cotate la 1,6362 lei, în scădere cu 0,54% după o evoluţie între 1,6325 şi 1,6500 lei. În schimb pentru septembrie DESIF 5 s-au depreciat cu 0,30%, valorând 1,69 lei iar pentru decembrie cu 0,25% până la 1,7407 lei.
Din zona derivatelor valutare a provenit derivatul care a ocupat locul doi în ierarhia zilei cu 206 contracte. Scadenţa decembrie a fost cea mai căutată, euro pendulând între 4,1476 şi 4,1554 lei. Cotaţia s-a oprit la 4,1554 lei apreciindu-se cu 0,12 %. Pentru iunie, participanţii la piaţă au văzut moneda unică tot în creştere, până la un nivel de 4,1101 lei. În raport cu scadenţa septembrie 2010 euro a închis în creştere la 4,1276 lei. Pentru 19 martie cotaţia pentru un euro a fost stabilită de jucători la 4,0999 lei.
Locul trei în topul preferinţelor investitorilor a fost atribuit derivatului pe DJIA. Lichiditatea pe contractul futures DEDJIA_RON s-a situat la 164 contracte. Pentru martie au fost realizate 107 de contracte pe cel mai urmărit indice american la valori între 10500 şi 10555 puncte. La închidere, indicele Dow Jones a fost cotat pentru martie la 10520 puncte, în scădere cu 49 puncte. Pentru iunie Dow Jones a fost estimat la 10.462 puncte, în urma scăderii cu 37 puncte.