SIBIU Speculatorii, prinşi în "jocul" variaţiilor mixte

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 noiembrie 2010

Pe piaţa futures de la Sibiu, cea de-a doua şedinţă a săptămânii a fost una propice speculaţiilor în contextul în care preţurile şi-au schimbat de câteva ori direcţia de evoluţie în diferite momente ale zilei. Sesiunea a debutat cu scăderi pentru DESIF5, continuându-se direcţia de luni, iar derivatul pe Dow Jones a deschis de asemenea pe scădere în condiţiile în care cotaţia Dow Jones a închis luni pe minus la NYSE, iar piaţa futures din SUA indica, la momentul respectiv, tot scăderi pentru preţul celui mai cunos­cut indice de pe glob. Ulterior, cotaţiile pentru ambele instrumente au revenit pe plus pentru ca, după ora 16.30, scăderile/creşterile să alterneze. În aceste condiţii, au fost încheiate peste 2.800 contracte cu o valoare de 10 milioane lei, date valabile cu o oră şi jumătate înaintea închiderii.

Derivatele SIF 5 au continuat să fie cele mai lichide din piaţă cu un volum echivalent cu circa 2,2 milioane de acţiuni transferate între vânzători şi cumpărători până la ora menţionată anterior. Pe piaţa derivatului pe acţiunile SIF5, a fost una caracterizată de interesante schimbări de direcţie a cotaţiilor. Sesiunea s-a deschis pe scădere, deprecierile fiind destul de serioase şi atingând valori de peste 2% pe unele scadenţe. Minimele zilei pentru DESIF5 au fost atinse în prima oră de tranzacţionare pentru ca apoi cotaţia să înceapă o cursă de recuperare, soldată cu trecerea pe plus în jurul orei 11.45 şi atingerea maximului zilei. Cotaţia DESIF5 s-a menţinut pe teritoriu pozitiv pentru scadenţele decembrie 2010 şi martie 2011 până la ora 15.45 când a revenit pe minus, dar nici această tendinţă nu s-a impus. Prin urmare, cu o oră şi jumătate înainte de finalul zilei se observa o evoluţie mai degrabă plată, preţul pe decembrie 2010 staţionând la nivelul de la închiderea de luni. În schimb, cotaţiile pe scadenţele martie, iunie şi septembrie 2011 erau în continuare "verzi", dar pe volume mult mai mici. Lipsa conturării unei direcţii clare a venit în contextul influenţei politicului şi dezbaterilor privind deblocarea activităţii Parlamentului României.

Evoluţia derivatului pe indicele Dow Jones a fost una similară, preţurile variind atât pe teritoriul pozitiv cât şi negativ. Deschiderea a fost una roşie, corelată cu futures-ul din SUA şi închiderea de la NYSE de luni, când deprecierea de 37,24 punc­te a DJIA a întrerupt un şir de 6 zile de creşteri consecutive. Ulterior, indicii celor mai mari burse europene au înregistrat avansuri, iar indicele DJIA a intrat pe plus pieţele futures, situaţie reflectată şi de "înverzirea" cotaţiilor futures de la Sibiu. Situaţia s-a schimbat din nou la deschiderea pe minus de la NYSE, cotaţiile reintrând pe minus pentru o perioadă scurtă de timp şi revenind, tot sub influenţa de pe Wall-Stret, pe plus, după cum arăta nivelul lor la ora 17.30. Volumul contractelor DEDJIA_RON a fost din nou unul mai scăzut ca de obicei situându-se, la ora menţionată, la circa 500. Pe decembrie cotaţia câştiga 10 puncte.

În ceea ce priveşte aurul, acesta a atins astăzi un nou preţ record pe piaţa din New York, cererea de metal preţios fiind alimentată de temerile legate de nivelul datoriilor acumulate de ţările din zona euro, de nivelul inflaţiei, dar şi de scăderea dolarului. La Sibex, metalul galben s-a corelat cu această direcţie şi a înregistrat o creştere puternică pe scadenţa Decembrie 2010, cotaţia afişând o apreciere cu până la 22 USD faţă de închiderea precedentă.

Pe segmentul valutar, uşoara apreciere a leului de pe piaţa interbancară s-a reflectat şi pe piaţa derivatelor valutare de la Sibiu, unde leul se întărea nesemnificativ cu 0,01 şi cu 0,09 % pentru decembrie 2010 şi iunie 2011.

Pe piaţa spot, investitorii au rulat doar 5.000 acţiuni Sibex, cotaţia unui titlu depreciindu-se cu doi bani, până la 1,44 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb