SIBIU: Turcan anunţă că vor fi reluate controalele la primării şi se vor verifica anchetele sociale

J.P.
Miscellanea / 16 ianuarie 2021

Turcan anunţă că vor fi reluate controalele la primării şi se vor verifica anchetele sociale

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile.

Turcan a scris pe Facebook: "Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici", a spus Raluca Turcan, după întâlnirea cu şefii instituţiilor sibiene din subordinea Ministerului Muncii. M-am asigurat, de asemenea, astăzi, că alocaţiile vor intra în plată la nivelul majorat în luna februarie şi am solicitat tuturor colegilor opinii cu privire la stimularea reinserţiei în muncă a proaspetelor mame. Cred că încurajarea revenirii cât mai devreme la serviciu după naştere poate reduce neplăcerile de tot felul, poate contribui la previzionările angajatorului şi poate reduce deprofesionalizarea. Fireşte, măsura rămâne opţională, dar cred că poate fi mai bine stimulată şi în acest sens am solicitat puncte de vedere colegilor de la Sibiu. La nivel naţional - deci şi la Sibiu - ne confruntăm cu o situaţie stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moştenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara graniţelor ţării. Aceştia nu au domiciliul în România şi, uneori, nici cetăţenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului şi raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând."

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dna Turcan încep să îmi schimb părerea despre d-voastra si in bine. N-aș fi crezut!

    Deci aceasta fufă in loc sa fie preocupată de cei care și-au pierdut locurile de munca din HORECA, visează controale și amenzi.

    1. Fac ce stiu mai bine

      Mai nuanțează si tu,HORECA este într-o situație dificilă în toate țările, ce vrei de fapt să facă, poate să treacă peste doctori?

      Apoi să nu mai facă controale? Să nu dea amenzi dacă e necesar?  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb