SIBIU Vineri, zi de scadenţă la Sibex

CRISTINA GREŞANU, referent relaţii publice şi marketing
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 decembrie 2011

Vineri, 16 decembrie, a fost scadenţa pentru contractele futures Dow Jones , Eur/Ron şi contractele futures cu activ suport acţiuni.

Pentru derivatele cu activ suport acţiuni româneşti, această săptămâ-nă a fost destul de agitată, mai ales la final. În şedinţa de luni, DESIF5, liderul de lichiditate din sectorul derivatelor pe acţiuni, a scăzut cu 2,17%, la 1,0001 lei, această cotaţie fiind şi minimul săptămânii. În următoarea şedinţa, DESIF5 a urcat până la 1,0299 lei, însă în şedinţa de miercuri a scăzut din nou până la 1,0190 lei. În şedinţa de joi, datorită votului favorabil dat de deputaţi pentru extinderea pragului de deţinere de la 1% la 5%, SIF Oltenia a crescut spectaculos cu 13%, până la 1,1900 lei. Vineri, SIF Oltenia a revenit pe minus, coborând cu 2,34%, la 1,1604 lei, preţ de cotare la închiderea şedinţei.

Indicele Dow Jones s-a tranzacţionat cea mai mare parte din şedinţa de vineri în creştere, continuând revenirea de joi după trei zile de corecţii, datorită datelor economice pozitive din Statele Unite. Pe parcursul săptămâ-nii, cotaţia DJIA a oscilat între un minim de 11.790 de puncte înregistrat miercuri şi un maxim de 12.161 punc-te atins în şedinta de luni. Spre finalul şedinţei de vineri, Dow a trecut pe minus şi a închis la 11.784 de puncte.

Uncia de aur recuperează aproape 2% în şedinţa de vineri, după ce a pierdut peste 100 de dolari în ultimele 4 şedinte de tranzacţionare. Cotaţia stabilită la ora 23.15 a fost 1.594,2, pe scadenţa decembrie 2011. Contractul de zece uncii a închis în creştere şi el, cu 1,67%, la 1.595.

Perechea valutară EUR/USD s-a tranzacţionat în creştere pe parcursul sesiunii de vineri. Eur/Usd a închis la 1,3046 (+0,10%). A fost o săptămâ-nă bogată în evenimente, printre care se numără şi avertismentul celor de la Moody's, care intenţionează să revizuiasca ratingul suveran al ţărilor din zona euro şi din Uniunea Europeană, în primul trimestru al anului 2012. Succesul unei vânzări de obligaţiuni ale Spaniei a dus la aprecierea perechii valutare Eur/Usd în şedinta de joi, creştere care a continuat şi în şedinta de vineri.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor de la ora 16.00. Exceptând zilele de scadenţă, programul de tranzacţionare se desfăşoară între orele 9.45-23.15.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb