SIEGFRIED MUREŞAN:  "Vă cer să respingem populismul"

G.D.
Politică / 13 decembrie 2022

"Vă cer să respingem populismul"

Eurodeputaţii au avut o dezbatere, în plenul de astăzi al Parlamentului European privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Astfel europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a acerut PE să respingă populismul şi "toate argumentele nejustificate". Rareş Bogdan a precizat că votul Austriei a umilit România şi "ţine ostatici milioane de români". "Din păcate, JAI a adus un moment ruşinoş", a spus, la rândul său eurodeputatul PSD Dan Nica. Totodată, Dacian Cioloş a subliniat că subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen trebuie să fie pe agenda Consiliului European de pe 15 decembrie, relatează News.ro.

"Aderarea României la spaţiul Schengen este un obiectiv fundamental pentru ţara mea, România. Oamenii vor acest lucru tocmai fiindcă sunt pro-europeni, fiindcă vor să fie mai aproape de Europa. Pentru a atinge acest obiectiv, am făcut foarte multe eforturi. Am securizat frontiera României conform celor mai înalte standarde internaţionale, am îndeplinit toate condiţiile, lucru confirmat de Comisia Europeană în repetate rânduri. Am reformat Justiţia astfel încât Mecanismul de Cooperare şi Verificare să fie ridicat. Toate evaluările Comisiei şi ale experţilor statelor membre confirmă că România este pregătită să adere la spaţiul Schengen şi că acest lucru ar face întreg spaţiu Schengen mai sigur. Am reuşit să avem sprijinul a 26 din 27 de state membre", a afirmat Siegfried Mureşan, în plenul de astăzi al Parlamentului European.

"Totuşi, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne nu a luat o decizie favorabilă din cauza opoziţiei unui singur stat: Austria. Dezaprobăm poziţionarea Austriei, o considerăm nejustificată, este o nedreptate la adresa oamenilor. Ştim că argumentele sunt în favoarea noastră, ştim că cifrele sunt în favoarea noastră. Vă cer să respingem populismul. Vă cer să respingem ca Parlament European toate argumentele nejustificate. Să folosim argumente obiective, cifre oficiale ale instituţiilor europene. România nu este sursa migraţiei. Nu a fost niciodată. Obiectivul nostru este să aderăm la spaţiul Schengen şi vom lucra cu toată lumea pentru a ne atinge acest obiectiv cât de curând", a adăugat Mureşan.

Europarlamentarul Renew Europe Dacian Cioloş a afirmat că subiectul aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen trebuie să fie pe agenda Consiliului European de săptămâna aceasta.

"Acesta nu este şi nu poate fi considerat un subiect închis, după votul din Consiliul JAI de săptămâna trecută pentru că nu mai este un subiect care vizează doar Austria, Bulgaria şi România. Aderarea României la Schengen a devenit o problemă politică europeană pentru că veto-ul Austriei din JAI nu are de a face cu niciun criteriu Schengen şi cu politica de migraţie şi asta trebuie discutată şi rezolvată în Consiliul European", a adăugat Cioloş, în plenul de marţi al PE.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a subliniat că România are dreptul să fie în Schengen, iar atitudinea cancelarului austriac este "iliberală" şi "absolut rasistă".

"Acest vot a umilit România şi ţine ostatici milioane de români. Votul Austriei sfidează articolul 2 al Tratatului UE, care spune că statul de drept e o valore fundamentală. Cancelarul Nehammer are o atitudine iliberală şi absolut rasistă. Potrivit acestor acte normative România are dreptul să i se ridice controalele la frontieră dacă respectă aqui-ul Schengen. România a trecut de toate evaluările. A fost ridicat MCV. Au fost vizite de evaluare. Sunt fapte pe care cancelarul austriac le ignoră, sub pretextul că nu vrea imigranţi în ţara sa. O minciună cap-coadă. A ordonat al doilea dictat de la Viena pentru români", a explicat Bogdan.

La rândul său, europarlamentarul PSD Dan Nica a punctat că "din păcate, JAI a adus un moment ruşinoş".

"Austria a decis să ţină ţara mea ostatică la poarta Schengen. Îi spunem domnului cancelar că România nu merită aşa ceva. Răspunsul trebuie să fie unul european", a conchis Nica.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. "Vă cer să respingem populismul(= vointa populara)",

    foarte democratic,

    sau sa nu foloseasca notiuni pe care nu cunoaste 

    Acest personaj este de o demagogie sinistra. Jos cu el.

    Una peste alta după ce le-am dat pădurile, petrolul, gazele, bănci ... austriecii vor și gazele din Marea Neagră? Altfel nu intrăm in Schengen?

    Ca pe vremuri cu peșcheșuri la Înalta Poartă otomană? 

    Cu pupături de poale? 

    Istoria se repetă?

    Atâta poate fondul nostru genetic? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031