SIF OLTENIA ÎŞI VINDE PARTICIPAŢIA DEŢINUTĂ LA BCR CĂTRE ERSTE Ciurezu: "Banii din acţiunile BCR vor fi investiţi în societăţi listate"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie 2018

Ciurezu: "Banii din acţiunile BCR vor fi investiţi în societăţi listate"

În urma finalizării tranzacţiei, participaţia Erste Group la BCR va creşte la 99,88%

Acţiunile SIF Oltenia au urcat cu 7,67%, în şedinţa de ieri

SIF Oltenia s-a hotărât să-şi vândă participaţia pe care o deţine la Banca Comercială Română (BCR), acesta fiind ultimul dintre SIF-uri care mai avea acţiuni la BCR.

Erste Group (acţionarul majoritar al BCR) şi SIF Oltenia (SIF5) au ajuns la un acord preliminar privind achiziţionarea de către banca austriacă a participaţiei de 6,29% (1.023.534.303 de acţiuni) pe care societatea de investiţii financiare o deţine la Banca Comercială Ro­mână, pentru suma de 140 de milioane de euro (654 milioane de lei), a anunţat, ieri, Erste, într-un co­municat.

În urma finalizării tranzacţiei, participaţia Erste Group la BCR va creşte la 99,88% din capital, restul de 0,12% (19.830.840 de acţiuni) din capitalul social fiind deţinut, în principal, de către foşti şi actuali angajaţi ai BCR.

Execuţia tranzacţiei este planificată pentru a doua jumătate a anului 2018, Erste urmând să plătească în numerar pentru participaţia avută de SIF Oltenia la BCR, preţul/acţiune fiind de 0,136 euro (0,64 lei/acţiune, la cursul de schimb din 22 iunie), informează ac­ţionarul austriac.

Tudor Ciurezu, Preşedinte şi Director General al SIF Oltenia, ne-a declarat: "Am avut în permanenţă o preocupare constantă să restructurăm cantitativ şi calitativ portofoliul societăţii pentru creşterea lichidităţii, a valorii şi atractivităţii acţiunii în rândul potenţialilor investitori.

În ceea ce priveşte participaţia la BCR, am avut întotdeauna încredere în potenţialul său şi în managementul băncii, considerând-o, tot timpul, activul cel mai important al portofoliului. Fiind, totuşi, o participaţie într-o societate închisă, legislaţia restrictivă a AOPC (n.r. Alte Organisme de Plasament Colectiv) în domeniul deţinerilor în societăţile închise ne-a determinat să urmărim identificarea momentului optim pentru exit.

BCR a încheiat ultimii trei ani în condiţii de profitabilitate ridicată, astfel că perspectivele de valorificare în condiţii bune a acţiunilor deţinute la cea mai mare bancă din România au evoluat pozitiv şi considerăm că acum există un moment oportun de valorificare.

După lungul şir al discuţiilor purtate în decursul anilor, oferta financiară primită de la Erste Group Bank evaluează acţiunile BCR cu o primă semnificativă faţă de valoarea activului net, în linie cu evaluările de piaţă pentru băncile româneşti listate. Preţul obţinut este multiplu de 1,35 al valorii contabile. Privit în dinamică, acest preţ evaluează participaţia societăţii în BCR cu 17% peste preţul de retragere stabilit de evaluator în 2017, cu ocazia fuziunii dintre BCR şi două dintre subsidiarele sale, preţ oferit acţionarilor ce şi-au exercitat opţiunea de retragere din societate.

Sper că nivelul obţinut din negocierile cu Erste să satisfacă acţionarii societăţii, iar aceştia să aprobe tranzacţia.

Din punctul de vedere al conducerii, îi asigurăm că vom face tot ceea ce depinde de noi, urmând să acţionăm cu profesionalism şi bună credinţă pentru a nu le înşela aşteptările în evoluţia viitoare a societăţii".

Tudor Ciurezu: "SIF Oltenia intenţionează să desfăşoare eventuale răscumpărări de acţiuni, în afara programului de răscumpărare aprobat de AGEA din 25 aprilie 2018"

Legat de modul în care va utiliza SIF Oltenia suma pe care este posibil să o primească de la Erste Bank pentru participaţia la BCR, domnul Ciurezu ne-a precizat: "Societatea de Investiţii Financiare Oltenia este consecventă strategiei promovate în anii anteriori, când cea mai mare parte a sumelor obţinute din dezinvestire au fost reinvestite în scopul îmbunătăţirii calitative a portofoliului. Astfel, sumele obţinute din valorificarea participaţiei deţinute la BCR se vor utiliza în conformitate cu direcţiile investiţionale aprobate de acţionarii societăţii către noi investiţii în entităţi listate (n.r. la Bursa de Valori Bucureşti), lichide, cu randamente de piaţă superioare. Investiţiile se vor realiza, în special, pe piaţa de capital din România - în opinia noastră, există încă mulţi emitenţi subevaluati - şi vor avea ca scop consolidarea şi maximizarea valorii de piaţă a portofoliului administrat.

Societatea de Investiţii Financiare Oltenia, în funcţie de cotaţiile de piaţă ale propriilor acţiuni, intenţionează să desfăşoare eventuale răscumpărări de acţiuni în afara programului de răscumpărare aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 25 aprilie 2018.

Bineînţeles, acestea sunt intenţii ale Consiliului de Administraţie şi conducerii superioare, dar totul depinde de acţionari şi de politica de dividend pe care o vor promova.

Putem afirma că nu am neglijat niciodată cointeresarea acţionarilor societăţii, atât pe calea evoluţiei preţului acţiunii, cât şi a dividendului plătit. În toţi anii de la înfiinţarea societăţii şi până în prezent, am plătit sub formă de dividende o parte importantă din profit, urmărind să realizăm, în permanenţă, un echilibru optim între profitul rezervat dezvoltării, creşterii societăţii şi cel destinat cointeresării directe a acţionarilor".

Achiziţia pachetului deţinut de SIF5 la BCR se va derula printr-o tranzacţie unică de vânzare-cumpărare, sub rezerva finalizării cu succes de către Erste Group şi SIF Oltenia a procedurilor de aprobare corporativă şi de reglementare (Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în cazul SIF Oltenia; Consiliul de Supraveghere şi Banca Centrală Europeană în cazul Erste Group), informează Erste.

Andreas Treichl, CEO al Erste Group, a declarat: "Această tranzacţie a fost aşteptată de ambele părţi de ceva timp. La Erste Group, strategia noastră a fost întotdeauna de a deţine cel mai mare pachet de acţiuni posibil la subsidiare şi suntem bucuroşi că participaţia noastră la BCR va creşte la 99,88% din capital. În acelaşi timp, SIF Oltenia a fost interesată să valorifice la maximum cel mai mare activ din portofoliul său.

Dacă tendinţa generală este ca grupurile bancare internaţionale să aleagă dezinvestirea şi reducerea expunerilor, noi ne reconfirmăm astfel viziunea pe termen lung asupra potenţialului excepţional al regiunii ECE. Tranzacţia care va urma pe baza acestui acord va face din Erste Group unul dintre cei mai mari investitori străini din Româ­nia în 2018".

Ieri, preţul titlurilor SIF5 la Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu 7,67%, până la 2,05 lei/acţiune, pe fondul unei valori tranzacţionate de 4,42 milioane de lei.

SIF Oltenia este ultimul dintre cele cinci SIF-uri care îşi lichidează deţinerea la BCR, după ce, în anul 2011, Erste Group a achiziţionat o participaţie de 24% din bancă de la celelalte SIF-uri (SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Muntenia), fiecare având câte 6%, într-o ofertă care a implicat numerar şi schimb de acţiuni.

În octombrie 2006, Erste a încheiat achiziţia unei participaţii de 61,9% de la Autoritatea Română pentru Valorificarea Activelor (AVAS), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, pentru ca, în noiembrie 2006, Erste să mai achiziţioneze 7,2% din BCR printr-o ofertă către angajaţii BCR.

Potrivit informaţiilor băncii, BCR a obţinut un profit net de 252,7 milioane lei (54,3 milioane euro), în primul trimestru din acest an, în creştere de la 196,3 milioane lei (43,4 milioane euro), în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rezultatul operaţional s-a situat la 371,7 milioane lei, mai mare cu 10% decât rezultatul din anul precedent, ca urmare a îmbunătăţirii venitului operaţional.

Pentru anul 2017, BCR a raportat un profit net cu 36,11% mai mic faţă de anul anterior, de la peste 1 miliard de lei la circa 668 milioane lei.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. draga redactie, e adevarat ca nu sunteti nici Price Waterhouse Cooper si nici domnii Sergiu Manea sau Manfred Wimmer . Totusi incercati sa redati ceea ce scrie in raportul financiar BCR semnat de catre seful Consiliului de Supraveghere si anume ca actionarul majoritar este Erste Group Bank Ceps Holding GmbH. Va rog frumos ca sa modificati corespunzator raportului financiar

    Sehr gut

    Nea Tudorica n-ai facut un business mai bun decat colegii lu matale ...in cazul BCR ai mirosit doar oportunitatea personala...dar tot ai reusit sa iei 0.94% din ERSTE nu 1% cum au facut-o colegii. Sper ca banii nu se vor prapadi ca la SIF4 si SIF3, nu se vor vira la TLV ca la SIF2 si nu vor lua calea grupului infractional Bilteani Najib ca in cazul lio SIF1

    1. Celelalte Sifuri au primit 1% plus peste 25 milioane de EURO . La cotatia actuala 1% din Erste be bursa , valoreaza peste 150 milioane de EURO .

      Celelalte sife au încasat 1% din EGB + 25 milioane EUR si au realizat in cel mai bun caz sub 100 milioane, unii chiar mai puțin. Deci 140 milioane EUR , banu jos este peste celelalte. Oltenii au așteptat si miscarea e cat se poate de frumoasa daca banii reintra in piata. Sa nu uitam ca la Moldova banii au intrat în cultura sfintelor.

      Bravo lor! Au mirosit ca sistemul bancar nu va mai fi ce a fost odata! Era un moment foarte bun sa vanda! Vor incasa un purcoi de bani peste cateva luni!

      In portofoliu au mai multe societati valoroase pe care le vor valorifica la un pret bun! Asteptam si alte asemenea anunturi! 

      Eu cred ca ai dreptate.

      Banii vor merge mai mult ca sigur la TLV prin SIF2.

      Radu Hanga stie de ce a fost trimis in CA. 

    Nu va grăbiți... Tranzacție e departe de a se fi finalizat

    Oricum nu a făcut “afacerea” Sif3. 

    Fercala a vândut și Erste in plină criza a datoriilor guvernamentale europene, la prețuri infime, a plătit și 8,00% pe tranzacțiile de intermediere, făcute prin SSIF Actinvest, și apoi a investit o mare parte din bani, in turism, care acum e evaluat și ăla la mai puțin de jumătate din valoarea investițiilor.. 

    Asta management performant de fond! Fercala care nu se da plecat și e susținut pana in pânzele albe de tovarășul lui Ursache-ASF, e “groparul” averii SiF3, odată cel mai mare Sif, după calitatea activelor.  

    Bravo Fercala, sper ca sa ți se aplice și tie ca la nentu’ Dragnea: “mulți ani plătească!!!” 

    vindeati lejer la un multiplu der 1,7. BCR este institutul care a permis Erste cresterea rezutatului reportat cu peste 5 miliarde. Simplu dec, brutal

    . Din banii Investiti ai actionarilor Au ajuns peste noapte castiguri. Daca nu era EGB Ceps si Chisinau credeti ca semetamorfozau. Banii investitorilor in castig 

    Ziarul Adevarul , 21 dec 2005 :

    "Aseara, calculatorul a decis: austriecii de la Erste Bank au castigat licitatia pentru preluarea a 61,88% din actiunile BCR, marele pierzator fiind banca portugheza Millenium. Austriecii au oferit pentru o actiune 7,65 euro, ceea ce insumeaza peste 3,7 miliarde euro." 

    Deci atunci , Erste a platit o suma de 3,7 miliarde ,pentru 61,88% din BCR , la o cotatie de 6 miliarde de euro a bancii, pentru ca castigatorul se stabilea prin licitatie . Si asa austriecii erau foarte multumiti . Bineinteles ca acum , sunt de-a dreptul incantati . Dl Treichl a si mentionat ca ce bine e sa faci afaceri aici , in sud estul Europei . 

    Cred ca daca mai asteptau 1 an luau mai mult. Nu stiu care a fost calculul din spate. Oricum si asa e o suma buna pe care sa speram ca o vor gestiona bine. Sa nu se uite ca actiunile SIF5 acum 11 ani erau 5 ron iar activul net era cu discount 20 %. Nu intelege nimeni unde a disparut tot fundamentul de atunci.

    1. Va explica Pogonaru ce a facut si ce va face!

      erata.

      Va explica Pogonaru ce a facut si ce va face! 

    Care sunt actionarii mai semnificativi la Sif5 .

    Nu apar pe site-ul Sif Oltenia ! Nici pe BVB ! 

    Fiind o tranzactie semnificativa , trebuie votata in AGA , de actionari . 

    1. Vor da un dividend semnificativ? Asa ar fi normal!

    Care sunt actionarii mai semnificativi la Sif5 .

    Nu apar pe site-ul Sif Oltenia ! Nici pe BVB ! 

    Fiind o tranzactie semnificativa , trebuie votata in AGA , de actionari . 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb