Silvicultorii au pichetat sediile Guvernului şi Parlamentului

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 24 februarie 2006

Reprezentanţii silvicultorilor au pichetat, ieri, sediile Guvernului şi Parlamentului, protestînd faţă de decizia Guvernului de trimitere a Ordonanţei de Urgenţă privind protecţia socială a disponibilizaţilor din acest sector în dezbatere în Parlament, pentru a o transforma în lege.

În opinia protestatarilor, acest gest al Guvernului va întîrzia plata salariilor compensatorii pentru cei peste 7.000 de salariaţi ce vor pleca din sistemul Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - "Romsilva" la 1 martie, odată cu începerea procesului de retrocedare a pădurilor. Totodată, ei cer ca Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind administrarea pădurilor să fie retrasă şi să fie promovat în schimb proiectul de cod silvic. Conform Ordonanţei 139, este acordată posibilitatea autorităţilor să constituie ocoale silvice adminis-trate privat.

"În acel moment, gestionarea fondului forestier scapă de sub control. Este dat liber la defrişări necontrolate, mafia lemnului va fi în floare", spune Marian Stoicescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Consilva. Pădurarii cer ca aceste ocoale silvice să fie în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP), iar exploatarea masei lemnoase să fie făcută în mod controlat, de către stat. Acţiunile de protest ale sindicaliştilor din domeniul silvic vor continua pînă cînd atît oficialii din Guvern cît şi din Parlament vor da cîştig de cauză angajaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb