Sindicatele din ArcelorMittal Galaţi au propus, ieri, patronatului prelungirea actualului contract colectiv de muncă până în martie 2009 şi indexarea salariilor cu rata inflaţiei la 1 ianuarie, după ce adminis-traţia ceruse suspendarea pe durată nedeterminată a negocierilor contractului pe anul viitor.
Toate cele 11 sindicate reprezentative din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi care participă la negocierea contractului colectiv de muncă pe 2009 au propus, ieri, administraţiei companiei prelungirea cu trei luni a perioadei de aplicare a contractului în vigoa-re. Propunerea sindicatelor vine în urma unei solicitări a patronatului de suspendare a tratativelor pe durata crizei economice care a generat oprirea mai multor secţii din combinat.
Preşedintele coordonator al sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu, a declarat: "În şedinţa de negociere din 24 octombrie, patronatul a cerut suspendarea negocierilor pe contractul colectiv de muncă aplicabil în 2009, aflate în derulare. Administraţia nu a precizat un termen exact pentru reluarea tratativelor, amintind doar sfârşitul crizei. Ni s-a spus că discuţiile ar putea fi reluate în primul trimestru al anului viitor. Pentru a ne proteja, noi i-am propus în comun prelungirea contractului colectiv de muncă pe 2008 până la 31 martie 2009, cu reînceperea negocierilor cel mai târziu la 1 februarie 2009".
Ca o măsură suplimentară de protecţie a siderurgiştilor până la reluarea tratativelor pe drepturile salariale aferente anului viitor, liderii sindicali au propus conducerii companiei ca, de la 1 ianuarie 2009, să indexeze salariile cu rata inflaţiei.
Răspunsul administraţiei ArcelorMittal Galaţi cu privire la cele două propuneri este aşteptat în următoarea şedinţă de negocieri, programată pentru miercuri, 5 noiembrie.
În prezent, salariul minim pe care îl încasează un muncitor calificat din combinatul gălăţean este de aproximativ 833 de lei. Înainte de apariţia temei amânării negocierilor pe contractul colectiv de muncă din 2009, sindicatele de pe platforma ArcelorMittal Galaţi au cerut patronatului acordarea unei creşteri salariale de 32,3% de la 1 ianuarie, astfel încât salariul minim al unui muncitor calificat să ajungă la 1.100 de lei. Liderii sindicali au solicitat, de asemenea, majorarea primei de vacanţă de la 200 la 1.900 de lei, echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate, majorarea celor patru prime anuale - de Paşti, de Ziua Metalurgistului, de Crăciun şi de ziua de naştere - de la 120 de lei la 300 de lei, precum şi creşterea unor sporuri, informează NewsIn.
Revendicările au fost formulate în comun de Solidaritatea, Uniunea Teritorială a Sindicatelor Liberele (UTSL), Uniunea Sindicatelor Independente Forum şi opt sindicate uzinale afiliate la Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor-Metarom (FSS-Metarom).
În a doua decadă a lunii octombrie, ArcelorMittal Galaţi a început procesul de oprire a instalaţiilor din combinat, pe fondul scăderii comenzilor. Sunt sau urmează să fie oprite mai multe secţii din Uzina de Oţelării Refractare, Uzina de Laminate Plate şi Uzina Aglomerare Furnale. Este prognozată o scădere a producţiei cu 50%, cu revenire la nivelul normal de producţie cel mai devreme la sfârşitul lunii februarie 2009 şi cel mai târziu la finele lui aprilie 2009, au spus liderii sindicali, citând oficiali din administraţia companiei.
Pe fondul crizei, unitatea nu va mai efectua autodisponibilizări până la sfârşitul acestui an şi îşi va amâna investiţiile tehnologice pentru anul viitor, pentru a-şi reduce costurile. Angajaţii ale căror secţii se închid temporar vor asigura paza instalaţiilor oprite, vor participa la revizia utilajelor sau vor fi redistribuiţi în alte sectoare de activitate, fără a mai încasa bonusul lunar pentru realizarea planului de producţie, care varia între 6% şi 22%. În ceea ce priveşte inves-tiţiile, compania va continua doar proiectele care vizează protecţia mediului şi securitatea şi sănătatea în muncă, au mai spus liderii sindicali.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având 330.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În Româ-nia, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.